Daca englezul spune “Sunt prea sarac ca sa imi cumpar lucruri ieftine”, romanul ar putea spune cam acelasi lucru cand vine vorba despre masina proprie si intretinerea sa.

MotorVIP.ro
Daca englezul spune “Sunt prea sarac ca sa imi cumpar lucruri ieftine”, romanul ar putea spune cam acelasi lucru cand vine vorba despre masina proprie si intretinerea sa. Daca majoritatea soferilor si-au echipat masina cu anvelope de iarna, se pare ca atunci cand vine vorba despre saculetul cu nisip, lopata si solutiile antiinghet, acestea sunt trecute nejustificat la capitolul economie. Totusi, vremea de afara si drumurile atat de frecvent inzapezite dovedesc cu prisosinta ca nu este tocmai un lucru prudent si nici in interesul conducatorilor auto.

In fiecare an povestea se repeta, parca trasa la xerox. Grija cea mare sunt cauciucurile, si odata ce le-au achizitionat, soferii uita de accesoriile necesare pentru vremea de iarna, se intereseaza de preturi si amana achizitionarea acestor produse pana la venirea zapezii sau chiar se bazeaza pe cele cumparate anul trecut. Si de multe ori, cand raman inzapeziti cine stie pe unde, regreta tardiv asa-zisa economie facuta pe seama sigurantei si sanatatii lor.

Dar cat costa echiparea masinii pentru iarna?
Luate separat, preturile accesoriilor auto pentru iarna nu sunt ridicate, dar este adevarat ca pot ajunge la o suma destul de rotunda atunci cand facem totalul. Astfel, o solutie antiinghet pentru parbriz si luneta are preturi situate intre 10 si 20 de lei. Mai ieftina este solutia impotriva inghetului folosita pentru yale si incuietori, care costa 5-10 lei. Pretul unui spray antiaburire ajunge la 10 lei. In magazine au aparut si foliile antiinghet, folosite pentru protejarea parbrizului, care se pun pe exterior si costa aproximativ 10 lei. Lopata costa alti 10-20 de lei, in functie modelul preferat de conducatorul auto (model compact, care se monteaza din mai multe bucati si, dupa folosire, poate fi demontat, asa ca nu ocupa un spatiu mare in masina sau model clasic, cu o coada din lemn sau plastic, dintr-o singura piesa).

Lanturile pentru iarna sunt printre cele mai scumpe articole de sezon, fireste, cu exceptia anvelopelor. Pretul unui set variaza intre 50 si 120-150 de lei, in functie de tipul de masina si cauciucuri pentru care se potrivesc. Daca plecati iarna la drum lung, in niciun caz nu trebuie sa lipseasca sacutul cu nisip sau alt material antiderapant. Pe langa toate acestea, mai adaugati racleta si curatatorul de parbriz, care au preturi ce variaza intre 2 lei pentru cea mai simpla racleta si 30 de lei, pentru cele mai sofisticate, care au curatatorul de 150 cm cu maner extensibil.

“In cazul calatoriilor pe timp de iarna, soferii mai sunt sfatuiti sa poarte la ei si o patura sau sac de dormit, dar si un cablu de remorcare, in cazul in care ar putea avea nevoie de ele”, ne sfatuieste domnul Daniel Henegariu, manager al siteurilor de vanzari online de accesorii tuning auto www.tuningautoaccesorii.ro si de piese auto www.motorvip.ro.

Cu totul, costul pentru echiparea de iarna corecta si completa a masinii ajunge si poate depasi 200 de lei. Poate sa para destul de mult la prima vedere, dar daca va ganditi ceva mai bine, veti fi de acord ca siguranta dumneavoastra si a familiei sunt cu mult mai pretioase si nu merita trecute la capitolul de economii.

Sursa: www.motorvip.ro
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu stiri auto, informatii auto, documentatii auto si multe altele, toate din nemarginitul univers auto! Haideti sa il descoperim impreuna!

0 comentarii