Chevrolet redefineşte performanţa modernă odată cu lansarea de astăzi a noului model Corvette Stingray. Doar un Corvette ce îmbină perfect tehnologia, designul şi performanţa poate purta legendarul nume Stingray.

Chevrolet Corvette Stingray
Chevrolet redefineşte performanţa modernă odată cu lansarea de astăzi a noului model Corvette Stingray. Doar un Corvette ce îmbină perfect tehnologia, designul şi performanţa poate purta legendarul nume Stingray.

Corvette Stingray 2014 este cel mai puternic model standard proiectat vreodată, având o putere estimată de 450 de cai putere (335 kW) şi un cuplu de 610 Nm. De asemenea, este cel mai performant model standard de până acum, poate accelera de la 0 la 60 km/h în mai puţin de patru secunde şi dezvoltă o acceleraţie laterală mai mare de 1g. Se preconizează că va fi modelul Corvette cu cel mai redus consum de carburant, depăşind valoarea de 26 mile/galon estimată de EPA pentru modelul curent.

„La fel ca modelul Sting Ray din anul 1963, cele mai bune modele Corvette întruchipau performanţa de vârf, reunind tehnologiile de vârf, designul deosebit şi plăcerea de aconduce,” a declarat Mark Reuss, preşedintele General Motors pentru America de Nord.   „Nou-nouţul model Corvette depăşeşte toate recordurile de până acum, datorită progreselor actuale în materie de design, tehnologie şi inginerie.”

Noul mocel Corvette Stingray are doar câteva lucruri în comun cu generaţia anterioară de modele Corvette. Acesta are un cadru de oţel şi un şasiu nou, un tren de rulare şi tehnologii aferente noi, precum şi un design exterior şi interior complet noi. Câteva caracteristici principale:

· Interiorul include materiale precum fibra de carbon autentică, aluminiul şi pielea artizanală, două tipuri de scaune noi – fiecare având un cadru din magneziu uşor ce asigură o susţinere excepţională – şi ecrane configurabile pentru şofer şi infotainment, cu diagonala de opt inch fiecare.  
· Tehnologiile avansate de asistenţă pentru şofer includ un selector pentru modul de conducere cu cinci poziţii, ce permite personalizarea a 12 atribute ale autovehiculului în funcţie de mediul de lucru al şoferului şi o transmisie manuală nouă cu şapte trepte de viteză şi sincronizare activă a turaţiei, ce anticipează treapta de viteză selectată şi sincronizează turaţia motorului cu aceasta, pentru o comutare perfectă de fiecare dată
· Motorul nou-nouţ 6.2L LT1 V-8 îmbină tehnologiile avansate precum sistemul de injecţie directă, sistemul de management activ al carburantului, sincronizarea continuu variabilă a supapelor şi un sistem de combustie avansat ce generează mai multă putere cu un consum de carburant mai mic
· Materiale uşoare, inclusiv capota şi panoul acoperişului, demontabil din fibră de carbon; aripi, portiere şi panouri spate din materiale compozite; panourile din partea inferioară a caroseriei din compozit nano-carbon şi un cadru nou din aluminiu contribuie la redistribuirea masei spre partea din spate, pentru un echilibru optim de 50/50 ce susţine un raport putere-greutate excepţional
· Noua tehnologie inovatoare asigură stabilitate şi performanţe ridicate
· Pachetul Performance Z51 pentru performanţe similare modelelor de curse include: un diferenţial electronic autoblocabil cu alunecare limitată, un sistem de lubrifiere cu baie de ulei uscată, un sistem de răcire pentru diferenţial şi transmisie, precum şi un pachet aerodinamic unic ce sporeşte stabilitatea la viteze mari.

„Stingray este una dintre mărcile legendare ale istoriei auto,” a declarat Ed Welburn, vicepreşedintele departamentului de design global al GM. „Am ştiut că nu puteam folosi numele Stingray dacă autovehiculul nu se ridică la înălţimea moştenirii sale. Rezultatul este un Corvette Stingray nou ce se detaşează de tradiţie, putând fi în acelaşi timp recunoscut imediat în întreaga lume ca un model Corvette.”

Noul Corvette Stingray va fi produs la uzina de asamblare GM din Bowling Green, Kentucky, ce a beneficiat de îmbunătăţiri în valoare de 131 milioane de dolari, inclusiv o investiţie de aproximativ 52 de milioane de dolari, ce permite producerea în premieră a cadrului din aluminiu la nivel intern. 

„Considerăm că modelul Corvette reprezintă tendinţele viitorului în domeniul autovehiculelor de performanţă moderne, generând o putere sporită, o experienţă de conducere mai intensă şi având un consum de carburant mai mic,” a declarat Tadge Juechter, inginer şef Corvette. „Rezultatul este o performanţă îmbunătăţită din toate punctele de vedere. Corvette 2014 are cea mai bună acceleraţie, aderenţă la virare, performanţe excelente de conducere şi frânare şi, estimăm noi, cel mai redus consum de carburant înregistrat până acum de un model Corvette standard.”

Modelul Corvette Stingray coupe 2014 va fi pus în vânzare în al treilea trimestru al anului 2013.

Sursa: Chevrolet Romania
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu știri auto, informații auto, documentații auto și multe altele, toate din nemărginitul univers auto! Haideți să îl descoperim împreună!

0 comentarii