Navigator, pilot, tehnician sau mecanic, Cristian Stoicanea Cismas a debutat în acest an în calitate de pilot în cursele din cadrul Campionatului National de Viteza in Coasta Dunlop la Marele Premiu al Orasului Brasov.

Cristian Stoicanea MPBV
Navigator, pilot, tehnician sau mecanic, Cristian Stoicanea Cismas a debutat în acest an în calitate de pilot în cursele din cadrul Campionatului National de Viteza in Coasta Dunlop la Marele Premiu al Orasului Brasov.

Alaturi de alti pasionati ai sportului cu motor da viata si culoare curselor la care participa. Este tenace, perseverant si munceste mult pentru a obtine rezultate cat mai bune. La finalul competitiei, in cursa de debut, s-a clasat pe locul 3 al podiumului la clasa H1.

Sambata, 27 aprilie, Cristian Stoicanea Cismas  a deschis  mansa de recunoasteri oficiale de la Brasov. Iata ce a declarat: “Fiind la debutul in Campionatul National de Viteza in Coasta au fost emotii, pana in momentul primului start, cand am reusit sa ma concentrez pe ceea ce am de facut iar emotiile au disparut. Probabil au contat si cursele din Campionatul Regional, unde ma dau de 2 ani. Faptul ca am fost primul nu prea a contat, doar mi-am reglat oglinzile retrovizoare, in caz ca as avea nevoie de ele. Dar nu a fost cazul.”

Prima etapa de la Brasov a fost una animata, interesanta, cu priza la piloti dar si la public. “Drumul Poienii poate fi o cursa de coasta adevarata de jos, din Brasov, pana sus, la intrarea in Poiana. Intr-adevar, pare scurt cand esti la volan pe proba, dar mie mi-a placut si asa. Mi-as dori ca toate traseele sa fie macar la fel de lungi, dar din pacate sunt si trasee de doar 3 km. Asa ca 5,2km a fost in regula. Mi-ar fi placut in schimb sa fie 10 urcari, si nu 8, dar si asa programul a fost la limita timpului.” a mentionat Cristian Stoicanea Cismas.

Duminica, 28 aprilie, fara a beneficia de suportul unui “bolid”, doar cu o cursa la activ in Campionatul Regional de Viteza in Coasta organizat de CS Auto Crono, Cristian si-a intrebuintat serios resursele pentru a cunoaste si stapani masina la parametrii optimi. “Inaintea etapei de Campionat Regional de la Sf. Ana si inaintea acestei etape am revizuit putin masina, dar adevaratele teste sunt in timpul cursei, din pacate. Mici probleme au fost, chiar pe prima urcare am pierdut cureaua de la alternator (dupa aceea am vazut ca acesta sta putin stramb si probabil de la un soc cureaua a sarit de pe fulie). Am avut curea de schimb, asa ca nu a fost nici o problema in a remedia defectiunea (in ultima instanta se putea merge si fara alternator, doar cu curentul din baterie). La mansele de concurs cred ca m-am incrancenat prea tare, iar la prima mansa am ratat complet startul, din cauza ca mi-a sarit din viteza de doua ori la plecarea de pe loc. La a doua mansa am plecat foarte incet de pe loc, dupa care am realizat ca eram in treapta a treia de viteza. Eh, emotiile. Timpii nu prea m-au interesat, am fost mai mult interesat de acomodarea cu masina si de abordarea corecta atraselor. Nu mi-a iesit peste tot, dar sunt optimist, debutul e promitator.” a precizat  tanarul pilot.

“Desi este o generatie mai veche, masina este foarte bine pregatita din punct de vedere tehnic. Desigur, imbunatatiri se pot aduce mereu. Marea problema este lipsa resurselor pentru a invata masina, singurele momente in care se poate face asta este in timpul curselor, asa ca incerc sa particip la cat mai multe. Imbunatatirea timpilor o sa vina de la sine odata ce o sa ma acomodez cu masina si o sa îi pot exploata potentialul. Deocamdata mai am de lucrat la punctele de franare si la acomodarea cu etajarea cutiei de viteza, care este foarte "lunga".” a adaugat Cristian

Cristian Stoicanea MPBV
Marele Premiu al Orasului de la Brasov ramane o etapa de referinta pentru motorsportul romanesc. Traseul pe care s-a desfasurat concursul este unul de viteza in care tehnica, indemanarea si constanta pot sa-ti aduca un timp bun. Febra debutului intr-un cursa nationala la determinat pe tanarul pilot sa se concentreze asupra tuturor aspectelor cu exceptia unia:  “Locul 3 la clasa H1 a venit ca o surpriza totala pentru mine. Nu am avut timp sa ma uit pe clasamente, eram si putin dezamagit ca nu am reusit sa imbunatatesc timpul pe proba, iar cand mi-am auzit numele strigat la anuntarea podiumului clasei H1 a trebuit sa ma intrebuintez serios, pentru ca tocmai schimbam rotile masinii pentru a o urca pe platforma si am alergat din parcul de service pentru a fi prezent pe podium. Multumesc  prietenilor si echipei de service pentru tot sprijinul.” a marturisit Cristian.

Sursa: Dan Strauti – Senior Editor Autostiri.ro
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu știri auto, informații auto, documentații auto și multe altele, toate din nemărginitul univers auto! Haideți să îl descoperim împreună!

0 comentarii