În ciuda contextului creat de piaţa europeană în declin si cele internaţionale cu schimbări contrastante, Automobiles Peugeot a înregistrat un număr de 808.000 unităţi vândute în întreaga lume în prima jumătate a anului 2013.

Peugeot
În ciuda contextului creat de piaţa europeană în declin si cele internaţionale cu schimbări contrastante, Automobiles Peugeot a înregistrat un număr de 808.000 unităţi vândute în întreaga lume în prima jumătate a anului 2013. Vânzările de autovehicule sunt stabile comparativ cu prima jumătate a anului 2012 (812000). Scăderea cu 147.000 unităţi (-15,4%) se datorează aproape în întregime întreruperii livrărilor de unităţi CKD către Iran, stagnate din februarie 2012.

Peugeot dispune de o serie de pârghii de progres pe care le poate folosi în cea de-a doua jumătate a anului pentru a asigura succesul strategiei sale pe termen mediu.

Acestea se referă la:
  • Performanţa mărcii pe majoritatea pieţelor mari în dezvoltare
  • Succesul ultimelor lansări (208, 2008, 301, 308 China …)
  • Lansările preconizate pentru a doua jumătate a anului (in mod deosebit noul 308)
  • Consolidarea strategiei de up-market
Lansări de succes
208 a depăsit valoarea de 400.000 unităţi produse, în Europa (Franţa si Slovacia) si în Brazilia. La doar un an de la lansare, mostenitorul legendarei serii 2 a Peugeot si-a câstigat renumele în Europa, ocupând poziţia a doua pe mult contestatul segment B la categoria hatchback; la sfârsitul lunii mai 2013, reuseste să ocupe poziţia întâi la această categorie în Franţa, Olanda, si Danemarca, poziţia a doua în Elveţia, Norvegia si Portugalia, si a treia în Belgia, Luxemburg si Slovenia…

208 consolidează tendinţa de up-market a Peugeot: 30% din comenzi au fost pentru nivelurile de echipare 3, 3+, GTI si XY. Extinderea internaţională a 208 a fost desăvârsită odată cu demararea producţiei în Brazilia si vânzările din America Latină si Rusia. Peugeot 208 a înregistrat vânzări de 179.000 unităţi în această perioadă.

Crossover-ul de oraș 2008, lansat la începutul lunii mai a anului 2013, cu patru săptămâni înainte de data stabilită iniţial, a fost extraordinar de bine primit (un total de 29.000 comenzi); drept rezultat, comenzile din Europa au depăsit în iunie cu 31% target-ul care fusese oricum ridicat, datorită cererii mari pentru nivelurile superioare ale gamei (73% pentru nivelurile 3 si 4). Succesul deosebit a determinat o crestere a capacităţii de producţie a fabricii de la Mulhouse si apariţia unei noi strategii de producţie; din Octombrie, 615 autovehicule 2008 vor iesi zilnic din fabrica din Alsacia.

În prima jumătate a anului 2013, Peugeot 301 si-a continuat trendul de crestere a vânzărilor, apărut în ultimele luni ale anului 2012. S-a înregistrat un număr de 37.000 unităţi vândute (40% în plus faţă de target-ul stabilit pentru această perioadă), iar în cea de-a doua jumătate va beneficia de contextul creat de performanţele înregistrate pe pieţele iniţiale (Algeria, Turcia…) si de volumele suplimentare înregistrate în regiunile în care a fost lansat în cel de-al doilea trimestru (Orientul Mijlociu, Rusia…)

Europa: o cotă de piaţă deosebit de rezistentă în ciuda contextului extrem de competitiv
În prima jumătate a anului 2013, Peugeot si-a confirmat locul patru pe piaţa europeană, cu o cotă de piaţă pentru automobile si LCV-uri în usoară crestere în câteva ţări din această zonă, în special în Franţa, Spania, Italia si Olanda. Performanţa Peugeot din Spania merită remarcată în mod special: cu 37.300 unităţi înmatriculate (8.7% din piaţă), Peugeot ocupă primul loc (locul 3 în prima jumătate a anului 2012) pe o piaţă ce se stabilizează.

Nu în ultimul rând, Peugeot confirmă cresterea cererii pentru LCV-uri în Europa la 10.8% (10.6% în prima jumătate a anului 2012), consolidându-si astfel poziţia a patra pe piaţă.

Accelerarea pe piaţa mondială: cresterea vânzărilor pe majoritatea pieţelor mari în dezvoltare
Ofensiva Peugeot pe piaţa mondială s-a intensificat puternic în prima jumătate a anului 2013, cu un număr al vânzărilor de vehicule asamblate de 348.000, în crestere cu 21.2% comparativ cu prima jumătate a anului 2012. În consecinţă, vânzările din afara Europei au reprezentat 43% din vânzările Peugeot la nivel mondial, comparativ cu 35% cu un an înainte.

În China, a doua mare piaţă de desfacere pentru Peugeot, Marca a înregistrat vânzări de 139.800 în prima jumătate a anului, în crestere cu 35 % (+ 16 % pentru piaţă). În consecinţă, Peugeot a obţinut o cotă de piaţă de 1.9%, în creștere cu 0.3 puncte. Succesul sedanului 308 merită remarcat (43.700) precum si lansarea extreme de bine primită a modelului 3008, a cărui producţie s-a deschis în China la începutul anului, cu un număr de 24.600 unităţi vândute, cu 40% mai mult decât obiectivul stabilit pentru această perioadă.

În America Latină, vânzările au crescut cu 15 % (86.300) în prima jumătate a anului 2013.

În Argentina, cu un număr de 52.000 unităţi înmatriculate (+ 25 %), Peugeot a atins o cotă de piaţă de 10.9 % (+ 1.5 puncte).

Pe teritoriul Rusiei, Peugeot a înregistrat 20.200 autovehicule, înainte de cresterea vânzărilor modelelor 208 si 301, lansate în decursul primăverii.

În zona Mediteraneană, Peugeot a crescut graţie rezultatelor bune obţinute pe piaţă algeriană. Aici, Peugeot îsi continuă cresterea puternică, susţinută de contribuţia remarcabilă a modelului 301 si îsi consolidează astfel poziţia întâi pe piaţă: cu 48.600 vehicule înmatriculate, în crestere cu 63 %, Peugeot a înregistrat o penetrare a pieţei de 19 %, cu 6 puncte mai mult faţă de prima jumătate a anului 2012.

Sursa: Peugeot Romania
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu știri auto, informații auto, documentații auto și multe altele, toate din nemărginitul univers auto! Haideți să îl descoperim împreună!

0 comentarii