MHS Truck & Bus a inaugurat vineri, 18 octombrie, al 8-lea sediu din rețeaua de dealeri MAN, extinzându-și astfel aria de acoperire pentru serviciile oferite în zona Moldovei. Noul sediu este amplasat pe DN2, în sudul orașului Bacău.

Inaugurare sediu Bacau
MHS Truck & Bus a inaugurat vineri, 18 octombrie, al 8-lea sediu din rețeaua de dealeri MAN, extinzându-și astfel aria de acoperire pentru serviciile oferite în zona Moldovei. Noul sediu este amplasat pe DN2, în sudul orașului Bacău.

„Suntem fericiți că putem oferi serviciile noastre, clienților MAN din această zonă importantă a României. Astfel, putem spune, că suntem prezenți acolo unde proprietarii de camioane au nevoie de noi.”, a declarat dl. Jorge Leuschner, CEO MHS Truck & Bus.

Pe lângă noul sediu inaugurat la Bacău, MHS Grup deține în România șapte sedii:  în București (Militari), Otopeni, Brașov, Sibiu, Cluj, Timișoara și Constanța.

Evenimentul de deschidere, o frumoasă petrecere, la care au participat clienți și oficialități locale, s-a desfășurat pe durata a două zile, 18 și 19 octombrie. Invitații au avut parte de multe surprize cum ar fi: test drive cu noua gamă de camioane MAN TG Euro 6, Kids Corner, tombolă și mâncare românească tradițională.

Service MHS Bacau
În prima zi a evenimentului a avut loc conferința de presă, la care au luat parte dl. Michael Schmidt, Președinte al MHS Grup și dl. Gheorghe Hagi. La sfârșitul conferinței, un nou autocar Otokar Vectio a fost predat Academiei de Fotbal Gheorghe Hagi. MHS Truck & Bus, în calitate de partner oficial al Academiei de Fotbal Gheorghe Hagi, asigură mijloacele de transport necesare pentru echipele care se antrenează în cadrul acesteia.

Sediul MHS Truck & Bus din Bacău este construit pe o suprafață de 2.350 mp, fiind al 3-lea din țară ca mărime. Dealership-ul include dotări pentru birouri vânzări, recepție service, magazin de piese de schimb şi accesorii, precum și un service încăpător. Service-ul din Bacău are o capacitate de 18 camioane și beneficiază de cele mai noi dotări pentru efectuarea tuturor tipurilor de lucrări mecanice, electrice, de tinichigerie, vopsitorie și stație ITP.

MHS Bacău Truck & Bus comercializează autocamioane noi şi rulate, marca MAN, precum și autobuze MAN și Otokar.

Sursa: Diana Mantu, MHS Truck & Bus SRL
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu stiri auto, informatii auto, documentatii auto si multe altele, toate din nemarginitul univers auto! Haideti sa il descoperim impreuna!

0 comentarii