Începând cu septembrie 2014, Michelin a creat pe site-ul www.michelin.ro un sistem online de evaluare a anvelopelor, pentru a le uşura utilizatorilor, procesul de luare a deciziei de cumpărare.

Michelin
Cauţi anvelopa potrivită? Cine altcineva este mai în măsură să răspundă întrebărilor tale, decât comunitatea utilizatorilor de anvelope Michelin?

Începând cu septembrie 2014, Michelin a creat pe site-ul www.michelin.ro un sistem online de evaluare a anvelopelor, pentru a le uşura utilizatorilor, procesul de luare a deciziei de cumpărare.

De acum înainte, consumatorii au propriul ghid de cumpărare al anvelopelor pe www.michelin.ro, regăsind în dreptul fiecărei anvelope Michelin alte informaţii utile în decizia de cumparare:
  • O evaluare de ansamblu a anvelopei
  • O evaluare a diferitelor criterii de performanță
  • Comentarii din partea altor utilizatori
Pentru ca acest lucru să fie posibil, Michelin îi invită pe utilizatori să-şi evalueze anvelopele, în funcţie de următoarele criterii: aderenţă şi frânare pe uscat şi sol umed, longevitate, eficienţa consumului de carburant, confortul la drum şi nivelul de zgomot. În plus, utilizatorii au posibilitatea să împărtăşească din propriile experienţe.

Prin acest nou sistem de evaluare al anvelopelor, Michelin îşi continuă strategia MICHELIN Total Performance. “Componenta de Ratings & Reviews este o ilustrare a cât de mult apreciem feedback-ul consumatorilor noştri, fiind în conformitate cu filozofia noastră de a vinde performanţă şi nu anvelope”, explică Remi Paupert, Director Regional de Marketing Michelin pentru Europa Centrală şi de Sud.

"În timp ce ar fi mult mai ușor să ne concentram pe un singur criteriu de performanță al anvelopei, la Michelin, concepem anvelope într-o manieră ce oferă performanţe maxime, pe mai multe criterii şi în acelaşi timp, fără a fi compromisă nicio caracteristică a anvelopei, care poate fi importantă pentru consumatori: siguranță în toate circumstanțele, longevitate și eficiența energetică. Asta este ceea ce noi numim MICHELIN Total Performance".

Prin introducerea sistemului “Ratings & Reviews” pe site-ul său, Michelin a răspuns din nou la nevoile consumatorilor de a avea acces la mai multe informații online. Comentariile online oferă utilizatorilor acces mult mai rapid la informaţii şi îi vor ajuta să ia decizii mai informate, într-un mod mai rapid şi mai uşor decât înainte. Existenţa unui astfel de sistem clar şi uşor de înţeles, va deveni foarte important pentru consumatori şi extrem de valoros pentru Michelin.

Despre Michelin Group şi Michelin România
Dedicată pentru îmbunătăţirea mobilităţii durabile, Michelin creează, produce şi comercializează anvelope pentru fiecare tip de vehicul, inclusiv avioane, automobile, biciclete, utilaje industriale, echipamente agricole, camioane grele şi motociclete. Michelin are 111.200 de angajaţi în mai mult de 170 de ţări şi operează în 67 de situri de producţie în 17 ţări din cinci continente. Compania publică, de asemenea, ghiduri de călătorie, ghiduri pentru hoteluri şi restaurante, hărţi şi atlase rutiere şi oferă şi servicii electronice ce sprijină mobilitatea, pe ViaMichelin.com. Operaţiunile de cercetare şi inovare sunt în curs de dezvoltare şi luate în îngrijire în centre de tehnologie din Asia, Europa şi America de Nord.

Grupul Michelin şi-a început activitatea în România în august 2001. În prezent, Michelin are în România aproape 3000 de angajaţi, 3 uzine, 2 la Zalău şi una la Floreşti şi o reţea comercială. Începand cu anul 2014, Bucureştiul a devenit Centru Regional pentru operaţiunile Grupului Michelin în Europa Centrală şi de Sud.

Sursa: Irina Dragan, PR Manager Michelin Romania
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu știri auto, informații auto, documentații auto și multe altele, toate din nemărginitul univers auto! Haideți să îl descoperim împreună!

0 comentarii