Edwin Keleti a fost cel mai rapid pilot pe speciala Păltiniș în nocturnă, dar și pe Transfăgărășan și a reușit să se impună în clasamentul general cumulat pe probele de asfalt. Podiumul, după probele pe asfalt, a fost completat de Manfred Stohl și Alex Filip.

Edwin Keleti si Florin Dorca - Ford Fiesta R5  - Locul 1 - Sibiu Rally Challenge (asfalt)
Edwin Keleti a fost cel mai rapid pe specialele Păltiniș și Transfăgărășan.
Titi Aur a parcurs 3 kilometri din speciala Transfăgărășan pe două roți.
Edi
ția din 2015 va fi deschisă tuturor formelor de motorsport.

Edwin Keleti a fost cel mai rapid pilot pe speciala Păltiniș în nocturnă, dar  și pe Transfăgărășan și a reușit să se impună în clasamentul general cumulat pe probele de asfalt. Podiumul, după probele pe asfalt, a fost completat de Manfred Stohl și Alex Filip.
 
Vineri și sâmbătă au fost programate cele trei probe speciale pe asfalt din cadrul primei ediții a Sibiu Rally Challenge, un festival dedicat sporturilor cu motor. Pe speciala Păltiniș, desfășurată în nocturnă, au luat startul 29 de echipaje, cel mai bun timp fiind stabilit de Edwin Keleti și Florin Dorca, pe Ford Fiesta R5. Podiumul clasamentului general a fost completat de echipajele Manfred Stohl / Tina Monego (Peugeot 207 S2000) și Vlad Comsa/Diana Hațegan ( Mitsubishi Lancer EVO IX), aceasta fiind și podiumul clasei M4.

Alex Ardelean (Suzuki Swift Sport), Octavian Târnovean (Dacia Logan) și Călin Bucur (Suzuki Ignis) au urcat pe podium la clasa M1,iar  Alex Filip (Renault Clio R3), Andrei Mitrașcă (Seat Ibiza TDI) și Șerban Tomiță (Honda Civic Type R au fost cei mai rapizi piloți la clasa M2.

Gunther Graef și Cristian Cibu pe un BMW 1602 din 1969 au câștigat clasa H2, iar Marius Băltățeanu și Mihai Basca, pe o Toyota Celica din 1988, s-au impus la clasa H3.

Sâmbătă, pe o vreme superbă și în fața a mii de spectatori, s-au desfășurat cele două probe speciale pe Transfăgărășan. Cu peste 14 km pe asfalt, ziua de sâmbătă a fost principala provocare pentru piloții înscriși la prima ediție a Sibiu Rally Challenge.

Duelul pentru victorie s-a dat între Edwin Keleti și Manfred Stohl, pilotul echipei BCR Leasing Rally Team reușind să-și treacă în cont victoria și sâmbătă, dar și în clasamentul general al celor trei probe pe asfalt. „Au fost două zile extraordinare cu provocări intense pentru noi. Sunt foarte bucuros că am reușit să ne impunem aici și îmi doresc ca anul viitor acest eveniment să atragă și piloții din campionate de drift, moto și tot ce este legat de sporturile cu motor în România”, a spus Edwin Keleti.

Manfred Stohl și Tina Monego au câștigat speciala Tranfăgărășan în coborâre, dar la final diferența față de primul loc a fost de o jumătate de secundă. „A fost extraordinar. Speciala din munți este perfectă pentru un astfel de eveniment și pentru public. Am avut două zile minunate și cu siguranță nu voi rata ediția viitoare”, a spus și austriacul Mandred Stohl.

Cu locul trei obținut pe cele două probe de sâmbătă, Alex Filip și Bogdan Iancu și-au asigurat și poziția a treia la general în clasamentul probelor pe asfalt. „Au fost două zile intense, iar plăcerea de a pilota pe Tranfăgărășan nu poate fi descrisă în cuvinte. Pentru noi a fost un test util și pentru etapa următoare din Campionatul European de Raliuri, programată în Elveția, și sunt foarte mulțumit de rezultat”, a spus Alex Filip.

După cele două probe de sâmbătă pe podiumul clasei M1 au urcat echipajele Călin Bucur/Crina Bucur (Suzuki Ignis), Dan Nicoschi/Rareș Fetean (Seat Ibiza) și Octavian Târnovean/Răzvan Hulea (Dacia Logan). La clasa M2, Alexandru Filip și Bogdan Iancu au fost cei mai rapizi, urmați de Andrei Mușețeanu/Claudiu Panait (Renault Clio RS) și Andrei Mitrașcă / Magda Matei (Seat Ibiza TDI).

La fel ca în prima zi pe asfalt, Gunther Graef și Cristian Cibu pe un BMW 1602 din 1969 au câștigat clasa H2, iar Marius Băltățeanu și Mihai Basca, pe o Toyota Celica din 1988, s-au impus la clasa H3.

Valentin Porcișteanu, campion național în 2011, a venit la Sibiu Rally Challenge pentru a face spectacol și a reușit să-i încânte pe spectatorii de pe probele speciale cu evoluția. „Pentru mine rezultat final nu a fost cel mai important aici. Am venit să fac spectacol și să mă bucur de cei 25 kilometri de probă specială pe asfalt”, a spus Valentin Porcișteanu, care a primit un premiu special pentru evoluția de la Sibiu Rally Challenge.

Multiplul campion național Titi Aur a acceptat și el provocarea de a participa la prima ediție Sibiu Rally Challenge și a încercat să parcurgă speciala Transfăgărășan, în urcare, pe două roți cu o mașină BMW. Titi Aur a parcurs aproape jumăatate din distanță și a primit premiul special pentru cea mai îndrăzneață provocare.

„Începutul a fost făcut. Acum putem construi și putem transforma acest eveniment în cel mai important festival dedicat sporturilor cu motor din această parte a Europei. Transfăgărășanul este locul perfect pentru un astfel de eveniment și cu siguranță anul viitor vom avea o participare și mai numeroasă”, a spus Sorin Itu, organizatorul evenimentului. 

Sibiu Rally Challenge este o acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiui Sibiu și susținută de Orange România, partener principal al evenimentului.

Sursa: Sibiu Rally Romania
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu stiri auto, informatii auto, documentatii auto si multe altele, toate din nemarginitul univers auto! Haideti sa il descoperim impreuna!

0 comentarii