După debutul spectaculos de la București, Campionatul Național de Karting al României, organizat de Federația Română de Karting (FRK), se mută, în acest weekend, pe circuitul Speed Park din Bacău pentru etapa a doua a sezonului 2015.

CN de Karting al Romaniei 2015
După debutul spectaculos de la București, Campionatul Național de Karting al României, organizat de Federația Română de Karting (FRK), se mută, în acest weekend, pe circuitul Speed Park din Bacău pentru etapa a doua a sezonului 2015. 

Circuitul Speed Park din Bacău va găzdui în acest weekend, 5 – 7 iunie, etapa a doua din Campionatul Național de Karting al României, organizat de Federația Română de Karting. După un debut de sezon extrem de spectaculos, pe circuitul AMCKart din București, campionatul va continua pe un circuit tehnic care-i va solicita pe piloții înscriși la cele cinci clase. “La fel ca în etapa de la București, mă aștept să vedem și aici o luptă disputată la toate clasele. Mă bucur că proiectul Federației Române de Karting de a susține piloții cu vârste între 5 și 7 ani la clasa Promo BB dă rezultate și că vom avea și aici o participare numeroasă”, a spus Lucian Ștefan, președintele Federației Române de Karting.

Kiss David la clasa Promo BB, Mihai Șuteanu la clasa Pufo, David Șerban la clasa Mini, Daniel Vasile la clasa KFJ și Aldrin Opran la clasa KZ2 au fost primii câștigători din sezonul 2015 al Campionatului Național de Karting al României, organizat de Federația Română de Karting, și se află pe primele poziții în clasamentul clasei la care concurează. “Suntem abia la început și lupta pentru titlurile naționale este deschisă. Sunt sigur că și această etapă va fi una foarte disputată cu dueluri aprinse pentru locurile pe podium la fiecare clasă”, a continuat Lucian Ștefan.


Ziua de vineri, prima pe circuit pentru piloții din Campionatul Național de Karting al României, este dedicată antrenamentelor libere, urmând ca sâmbătă și duminică să fie programate manșele de calificare și finalele. Duminică, 7 iunie, prima manșă este programată la ora 11:00, iar cea de-a doua începând cu ora 13:00. Festivitatea de premiere este programată la ora 15:30, iar intrarea spectatorilor este liberă.
Toți piloții care vor participa la etapa a doua a sezonului 2015 au fost provocați să participe și la un alt fel de competiție organizată de Federația Română de Karting. Fiindcă mijlocul preferat de deplasare în padock-ul fiecărei etape este trotineta, în cadrul etapei de la Bacău se va organiza și o competiție specială pe circuit unde piloții vor face echipă cu un mecanic sau părinte în proba de ștafetă pe trotinetă. Fiecare membru al unei echipe va parcurge un tur de pistă, după care va preda trotineta celuilat. În competiție sunt acceptate doar trotinete cu două roți și fără motor, iar clasele vor fi similare cu cele din campionat. Concursul se va desfășura sâmbătă, 6 iunie, de la ora 18:30, după ce s-au încheiat toate sesiunile etapei a doua din Campionatul Național de Karting al României. 

Sursa: Motor Heads PR
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu știri auto, informații auto, documentații auto și multe altele, toate din nemărginitul univers auto! Haideți să îl descoperim împreună!

0 comentarii