În 1973, Karl Schwanzer a realizat, pentru BMW, designul structurii "4 cilindri" din München, astfel că a creat unul dintre cele mai frumoase sedii centrale de companie din lume.

Uzina BMW Group la Leipzig
În 1973, Karl Schwanzer a realizat, pentru BMW, designul structurii "4 cilindri" din München, astfel că a creat unul dintre cele mai frumoase sedii centrale de companie din lume. Recent, în 2013, clădirea a fost votată în Top 10 al "Celor mai bune clădiri de companie din lume". De atunci, BMW Group a creat o tradiţie a colaborărilor cu arhitecţi renumiţi printre care s-au numărat Sir Nicholas Grimshaw, Coop Himmelb(l)au sau Gunter Henn.

În 2015, BMW îi mulţumeşte încă o dată arhitectul britanic de origine irakiană Zaha Hadid cu ocazia celei de-a zecea aniversări a clădirii centrale a uzinei BMW Group din Leipzig, care a câştigat numeroase premii, inclusiv Deutsche Architekturpreis (Premiul German pentru Arhitectură). Cu aceeaşi ocazie, Zaha Hadid feliciră BMW: "Designul BMW Group din Leipzig oglindeşte angajamentul companiei pentru un mediu de lucru complet integrat, evitându-se segregaţia tradiţională în grupuri de lucru care nu mai este propice într-un loc de muncă modern. Integrarea, comunicarea şi colaborarea definesc BMW la Leipzig - iar angajaţii săi continuă să inoveze prin dezvoltarea sistemelor de pionierat pentru construcţia modelelor i3 şi i8, care aduc reduceri semnificative ale emisiilor de carbon, şi prin stabilirea unor programe vitale pentru cei care trăiesc în această comunitate. Succesul BMW Group Leipzig este o dovadă a viziunii, a ambiţiei şi a angajamentului tuturor celor implicaţie. Cele mai sincere felicitări cu ocazia celei de-a zecea aniversări".  

Încă din 2002, BMW a prezentat designul în cadrul bienalei de arhitectură de la Veneţia, iar compania a fost foarte încântată când Zaha Hadid a primit Premiul Pritzker (una din cele mai importante distincţii în arhitectură) în 2004.

Interiorul clădirii centrale urmăreşte principiile directoare ale transparenţei totale şi ale eficienţei optime privind fluxul de lucru. Pe traseul de la atelierul de caroserie la vopsitorie, automobilele aflate în diferite etape de producţie glisează de-a lungul a 600 de metri de linie de asamblare deschisă spre următoarea etapă a producţiei, lucru vizibil fiecăruia dintre miile de angajaţi, dar şi vizitatorilor. Chiar şi cineva care stă la cafeteria uzinei poate observa caroseriile de automobile care trec aproape în tăcere, plutind parcă, suspendate la câţiva metrii înălţime. În acest fel, noţiunile de conectivitate şi mişcare au devenit laitmotivul clădirii - ţinând cont de ideile arhitectului, care a comentat cu entuziasm: "Panta Rhei (Totul Curge), aceste este un loc în care energia vine din toate părţile!".  

Un loc unde tehnologia şi structura se împletesc cu funcţionalitatea de pionierat: procesele de lucru şi etapele de producţie transparente reprezintă bazele uneia dintre cele mai moderne şi mai sustenabile uzine din lume. De la intrarea sa în funcţiune în 2005, uzina BMW Group din Leipzig a produs peste 1,6 milioane de automobile noi, inclusiv cele două modele BMW i inovatoare, BMW i3 - cu propulsie integral electrică - şi hybridul plug-in BMW i8.

Fabrica este deschisă de asemenea vizitelor şi atrage în fiecare an mai multe zeci de mii de clienţi sau pasionaţi ai mărcii.  

De peste 40 de ani, BMW Group a promovat sute de iniţiative culturale la nivel mondial, într-o mare varietate de domenii, inclusiv în artă contemporană, jazz şi muzică clasică, dar şi design şi arhitectură. În oraşul Leipzig, BMW susţine Muzeul de Arte Frumoase, Zilele Jazzului, Programul Leipzig pentru Artişti Internaţionali, Kunstareal Baumwollspinnerei, precum şi Festivalul a-capella sau Festivalul Bach.

Angajamentul cultural al BMW
De peste 40 de ani, BMW Group a iniţiat şi s-a implicat în peste 100 de proiecte culturale la nivel mondial. Compania pune accentul principal pe implicarea de durată în arta modernă şi contemporană, pe muzica jazz şi cea clasică, precum şi pe arhitectură şi design. În 1972, trei picturi de mari dimensiuni semnate de Gerhard Richter au fost create special pentru a fi expuse în foaierul sediului central BMW Group de la München. De atunci, artişti precum Andy Warhol, Roy Lichtenstein, Olafur Eliasson, Jeff Koons, Zubin Metha, Daniel Barenboim şi Anna Netrebko au cooperat cu BMW. În plus, compania a colaborat cu arhitecţi renumiţi precum Karl Schwanzer, Zaha Hadid şi Coop Himmelb(l)au, care au realizat designul principalelor clădiri centrale sau uzine. În 2011, BMW Guggenheim Lab, o iniţiativă globală a Fundaţiei Solomon R. Guggenheim, Muzeului Guggenheim şi BMW Group, a avut premiera mondială la New York. Compania garantează libertatea absolută de creaţie în toate activităţile culturale în care este implicată - acest aspect este esenţial pentru lucrări revoluţionare la fel cum sunt inovaţiile importante pentru o afacere de succes.  

În România, BMW a consolidat parteneriate de tradiţie cu Festivalul de muzică de cameră SoNoRo, Les Films de Cannes à Bucarest, Festivalul Dakino sau Anonimul, precum şi Bienala de Gravură Experimentală. La nivel naţional, partenerii BMW susţin o gamă largă de proiecte culturale, aşa cum este Festivalul de Teatru de la Sibiu.

Sursa: BMW Romania
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu știri auto, informații auto, documentații auto și multe altele, toate din nemărginitul univers auto! Haideți să îl descoperim împreună!

0 comentarii