Pentru a doua oară în istoria echipei, trei dintre echipajele Napoca Rally Academy au terminat pe podium în clasamentul general. Simone Tempestini a câștigat Transilvania Rally, Bogdan Marișca a terminat pe locul secund, iar Marco Tempestini a completat podiumul.

Marco Tempestini si Toni Avram - Ford Fiesta R5
Echipajele NRA au terminat pe primele trei poziții în clasamentul general.
Vlad Cosma s-a impus în Cupa Suzuki și la clasa 9.
Napoca Rally Academy a câștigat și lupta pe echipe în cursa de casă.

Pentru a doua oară în istoria echipei, trei dintre echipajele Napoca Rally Academy au terminat pe podium în clasamentul general. Simone Tempestini a câștigat Transilvania Rally, Bogdan Marișca a terminat pe locul secund, iar Marco Tempestini a completat podiumul. Vlad Cosma a completat succesul echipei cu victoria în Cupa Suzuki și la clasa 9.

Ziua a doua din Transilvania Rally a decurs excelent pentru echipa Napoca Rally Academy, care după cele 7 probe speciale și-a asigurat primele trei locuri la general, victoria în Cupa Suzuki, la clasa 9, la Juniori și pe echipe.


În prima parte a zilei, Simone Tempestini și Bogdan Marișca s-au luptat pentru prima poziție la general. Marișca s-a impus pe prima specială a zilei, după care Simone Tempestini s-a impus pe următoarele trei și și-a mărit avansul în clasamentul general. Fără să mai riște absolut nimic, Simone Tempestini și Dorin Pulpea și-au trecut în cont victoria în Transilvania Rally, a patra din acest sezon, și și-au consolidat prima poziție și în clasamentul general. “Sunt foarte fericit că am câștigat cursa de casă. Probele speciale de aici mi-au plăcut foarte mult și este extrem de important că am început a doua jumătate a sezonului cu o victorie. Suntem implicați în lupta pentru titlu în trei competiții și fiecare succes mă motivează și mai mult”, a spus Simone Tepemstini, după victoria din raliul de casă.

Aflat la prima etapă pe asfalt cu modelul Ford Fiesta R5, Bogdan Marișca și Carmen Poenaru s-au luptat pentru prima poziție încă de la începutul raliului. O problemă la startul specialei Beliș (PS6) l-a costat câteva secunde bune și în final Bogda Marișca a terminat Transilvania Rally pe  locul secund, la 18 secunde în spatele colegului său de echipă. “Nu știam aproape nimic despre comportamentul acestei mașini pe asfalt așa că am luat totul pas cu pas. Mi-a făcut plăcere să mă lupt pentru prima poziție cu Simone și sunt fericit că am reușit un rezultat frumos acasă. Pentru Napoca Rally Academy a fost un weekend perfect. Am reușit să câștigăm lupta la echipe și asta este cel mai important”, a spus Bogdan Marișca, pilotul NRA urcând pe locul 3 în clasamentul general cu un total de 60 puncte. 


După problemele din prima zi, în care au primit și o penalizare de 20 de secunde din cauza unor probleme tehnice, Marco Tempestini și Toni Avram au încercat să recupereze timpul pierdut și după cele 11 probe speciale au terminat pe ultima treapta a podiumului, obținând astfel o triplă pentru Napoca Rally Academy. Din cauza unei greseli a arbitrilor, Marco Tempestini și Toni Avram au primit un timp greșit pe prima specială a raliului, dar în urma contestației făcute imediat după cursă, echipajul 33 a primit același timp pe PS 1 ca pe PS 3, probă desfășurată în aceeași zi și în aceleași condiții ca la prima trecere. “Am muncit mult pentru acest rezultat și sunt mândru de performanțele echipei noastre, mai ales că totul a venit acasă, în fața proprilor suporteri, a partenerilor care au făcut posibil acest eveniment. Podiumul final s-a stabilit după terminarea ultimei probe speciale, după ce am sezizat Colegiul Comisarilor Sportivi de eroarea făcută pe prima specială a raliului”, a spus Marco Tempestini.

Succesul echipei Napoca Rally Academy a fost completat și de echipajul Vlad Cosma/Diana Hațegan. Cei doi au continuat în același ritm în ziua a doua din Transilvania Rally și și-au asigurat victoria în Cupa Suzuki, dar și la clasa 9. “A fost un raliu incredibil. Ne-am simțit excelent și totul a funcționat perfect. Sunt mulțumit că ne-am consolidat poziția de lideri în Cupa Suzuki și că am mai recuperat din puncte și la clasa 9. A fost un weekend frumos pentru Napoca Rally Academy și mă bucur că am avut și noi un rezultat pe măsură”, a spus Vlad Cosma.   

În același timp, în Raliul Estoniei, Florin Tincescu și Sergiu Itu au fost nevoiți să abandoneze în prima zi a raliului din cauza unei probleme la pompa de apă, dar au continuat raliul în ziua a doua, conform regulamentului Rally 2. “Am trecut repede peste problema din prima zi și sunt mulțumit că am putut continua raliul duminică. Pentru mine este important să parcurg cât mai mulți kilometri de probă specială și ținând cont că a fost prima participare în Raliul Estoniei am adunat informații care ne vor ajuta mult în sezonul viitor din Junior ERC”, a spus și Florin Tincescu.

Chiar dacă în campionatul intern este o pauză de fix o lună până la Sibiu Rally Challenge, o parte din echipajele Napoca Rally Academy vor ieși să reprezinte culorile echipei în competițiile internaționale. Astfel, Marco Tempestini va lua startul în acest weekend la Baja Aragon, competiție din Cupa Mondială de Cross Country, iar Simone Tempestini se pregătește pentru startul în Raliul Finlandei (30 iulie – 2 august), etapă din Campionatul Mondial de Raliuri inclusă în Junior WRC.

Sursa: Motor Heads Publishing
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu știri auto, informații auto, documentații auto și multe altele, toate din nemărginitul univers auto! Haideți să îl descoperim împreună!

0 comentarii