Zonele pitoresti cu pasiuni, drumuri forestiere, vai si crestele montane din judetul Brasov au fost provocarea celei de a 2-a etape pentru concurentii TRANSCARPATIC Rally Raid. In cadrul acestei etape s-au desfasurat trei probe speciale in care s-au parcurs peste 140 de kilometri.

Bogdan Barabas Autostiri
Zonele pitoresti cu pasiuni, drumuri forestiere, vai si crestele montane din judetul Brasov au fost provocarea celei de a 2-a etape pentru concurentii TRANSCARPATIC Rally Raid. In cadrul acestei etape s-au desfasurat trei probe speciale in care s-au parcurs peste 140 de kilometri.

La clasa moto efortul este mare si dinamica diferita fata de cei care se intrec la clasa auto. Catalin Badoi (#1 - KTM EXC) a cazut pe timpul concursului, a terminat in tromba proba speciala si la recomandarea medicilor, s-a retras din cursa.

"Traseul ales pentru concurs, in zonele Rupea sau Halchiu este foarte pitoresc. Am strabatut portiuni de teren unde am fost nevoit sa combin viteza cu navigatia. Terenul variat cu zone de vizibilitate buna mi-a permis o evolutie constanta," a declarat Vlad Tiglariu (#19 - KTM EXR). "Interesant la acest rally raid este participarea pilotilor care conduc foarte competitiv motociclete de capacitati si puteri diferite, de la 450 cmc - 1200 cmc. La aceasta etapa nu m-am ratacit foarte mult. In afara de o portiune de 10 kilometri in care am rulat in spatele masinilor, obositor si riscant pentru noi, am reusit sa merg conform planului," a concis pilotul venit din Rusia.

Ionut Florea (#15 - KTM) este arhitect. Si-a conceput si construit motocicleta dintr-un KTM 690 de enduro pe care a transformat-o intr-un KTM cu adevarate valente pentru aventura. A adaptat si montat doua rezervoare suplimentare de combustibil cu o capacitate de 15 litri, a modificat si adaptat carena fata care protejeaza rider-ul de intemperii si a montat un turn de navigatie specific pentru montarea echipamentului de navigatie. Piesele sunt originale de KTM si provin de la producatorul care îi asigura piesele si sportivului satmarean Many Genes. Pilotul GerulaRacing participa pentru a doua oara la acest rally raid si este autorul cartii  "Oyibo" - coautor Ana Hogas. Oyibo in dialect nigerian inseamna omul alb. Cartea va aparea in librarii la sfarsitul acestui an si este povestea celor peste 55.000 de kilometri parcursi in 14 luni (2011 - 2012) la ghidonul motocicletei pe tot continentul african.

"Ieri am inceput prudent si nu am reusit sa am un timp bun. Am luat startul dupa un accident cu dubla fractura la mana dreapta avut acum trei luni. In etapa a 2-a mi-am revenit, am intrat in ritmul cursei si am reusit sa recuperez diferenta de peste 6 minute fata de Matei Albulescu. Acum sunt alaturi de colegii mei de echipa, imediat dupa Vlad Tiglariu si Elvis Rus. Mi-au placut foarte mult zonele de macadam dar si portiunile de iarba de pe varful dealurilor," a marturisit Ionut Florea.

Matei Albulescu (#10 - BMW R1200GS) a lucrat 27 de ani in domeniul auto. A parasit domeniul corporatist pentru as urma pasiunea. Instructor acreditat de International Instructor Academy, programul BMW care certifica pe cei atestati on road si off road, Matei este manager al unei firme care are desfasoara un program dedicat training-ului, Ridex Motorcycle Experience, cursuri teoretice si practice pentru motociclisti.

"Parcurg pe motor peste 30.000 de kilometri pe an. Particip pentru a doua oara la acest rally raid, dupa etapa din anul 2004. Acest concurs este ideal pentru a testa si cunoaste capacitatile motocicletei BMW. Imbinarea navigatiei cu abordarea terenului trebuie sa fie adecvata, inteligenta si continua. Nu trebuie sa merg repede. De multe ori incerc sa ma temperez, sa am rabdare, sa ma controlez. Vreau sa termin competitia, sa ajung la Mangalia si nu trebuie sa risc," mentiona Matei.

Experienta competitiei la ghidonul unui monstru de 125 cai putere este aparte, plina de suprize si satisfactii. "In ciuda aparentelor, desi poti fi intimidat de aparitia motocicletei, aceasta este docila si placuta la manevrare. Controlul tractiunii si al ABS-ului la accelerare si decelerare isi face datoria. Pana acum sunt multumit de parcursul in concurs. Nu am trip master si parcurg pe sectiuni probele speciale. In prima etapa am folosit cauciucuri mixte iar azi le-am incercat pe cele de off road care mi-au asigurat o evolutie buna," a declarat Matei Albulescu.

Cornel Trica, campionul national la rally raid al Romaniei in anii 2006, 2008, dupa 10 de competitii si 20 de ani in motociclism, nu s-a desprin de acest sport si este cel care le asigura celor de la clasa moto, in punctele de neutralizare, alimentarea cu benzina.

"Rally raid-ul este competitia regina. Inglobeaza toate componentele concursurilor. Cum ar fi sa parcurgeti azi distanta Brasov - Mangalia pe sosea si maine sa reveniti acasa? In acest concurs ai nevoie de rezistenta fizica si psihica, de atentie si indemanare, de curaj si putere. In timp ce conduce, rider-ul trebuie sa fie atent si a navigatie. Este un efort suplimentar, un grad diferit de dificultate si atentie fata de cei de la clsa auto care sunt ajutai de navigator," a precizat Cornel Trica.

In etapa a treia a TRANSCARPATIC Rally Raid din trei probe speciale se vor desfasura doar doua. Ultima proba a fost anulata din motive de securitate, in zona de desfasurare a concursului se fac lucrari de amenajare a podurilor, a drumurilor forestiere si a celor judetene.

In clasamentul general la clasa auto se afla pe locul 1 echipajul Roberto Camporese/ Alessandro Terranova (#211 - Mitsubishi Pajero) urmat de Ovidiu Domide / Daniel Nistor (#110 - Nissan Patrol) si de Mihai Ban / Marius Dobrisan (#125 - KIA Sportage). Dupa rasturnarea spectaculoasa si avarierea modelului Aro Super Rally din prima etapa, dupa o noapte de munca, echipajul brasovean Mihai Leonte / Mihai Stoica a revenit in competitie. Tradati de blocul motor care a cedat, echipajul brasovean a abandonat.

Etapa a treia  se va desfasura in zona Vama Buzaului, Comandau, se va intersecta cu zonele in care la inceputul fiecarui an se desfasoara Raliul Zapezii.

TRANSCARPATIC Rally Raid este sustinut de: Auqapur, Auto Kunz, Autostiri.ro, Avincis, Bus Trade, bogdanbarabas.ro, Coresi Shopping Resort, Dooz, EVO GPS, Foto Graphyc, Kiss.fm, La Conacul Fotografilor, Romsilva, MyMoto, Medecon, Primaria Municipiului Brasov, ProX, X1R, TVR 1 si TVS Brasov.

Sursa: Dan Strauti, Senior Editor Autostiri.ro
Credit foto: Bogdan Barabas
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu știri auto, informații auto, documentații auto și multe altele, toate din nemărginitul univers auto! Haideți să îl descoperim împreună!

0 comentarii