Având în portofoliu modele 4x4 legendare, Suzuki începe sezonul de off road ca sponsor al Cupei Sighișoara, prima etapă din Campionatul Național de Off Road, programată în perioada 7 – 10 aprilie 2016.

Suzuki OffRoad Team
Având în portofoliu modele 4x4 legendare, Suzuki începe sezonul de off road ca sponsor al Cupei Sighișoara, prima etapă din Campionatul Național de Off Road, programată în perioada 7 – 10 aprilie 2016.

Orice model Suzuki este creat pentru a oferi un stil de viaţă. Iar această ideologie este perfect reflectată în pasiunea pentru off road pe care posesorii de modele Suzuki 4x4 o descoperă graţie abilităţilor maşinilor.

Și pentru că ieșirea în off road face parte din ADN-ul mărcii, Suzuki va susține și în 2016 o serie de competiții de off-road din România, prima dintre ele urmând a se desfășura chiar în acest weekend la Sighișoara.

Programată în perioada 7 – 10 aprilie, Cupa Sighișoara deschide noul sezon din Campionatul Național de Off Road, iar concurenții se vor întrece la clasele Standard, Open și Extrem.

Organizată de Off-Road Club Sighișoara, prima etapă a sezonului este una dintre cele mai spectaculoase din campionat, iar dincolo de latura spectaculoasă a acestui sport, clubul îşi propune să menţină şi să cultive spiritul de fair play, respectul pentru mediul înconjurător şi dragostea pentru natură.

“Cupa Sighișoara a ajuns la ediția a opta și este una de tradiție pentru pasionații de off road, așa cum este și implicarea Suzuki România în acest gen de competiții. Modelele mărcii și-au creat un renume printre pasionații de automobile 4x4 și tocmai de aceea vom avea încă un sezon în care vom fi alături de cele mai spectaculoase evenimente de off road din România”, a spus Alin Radu, director Suzuki România.

Sursa: Berti Panaiot, National Communication Manager
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu știri auto, informații auto, documentații auto și multe altele, toate din nemărginitul univers auto! Haideți să îl descoperim împreună!

0 comentarii