Achiziţionarea unui automobil nou al mărcii premium britanice MINI este o investiţie profitabilă. Cumpărătorul poate fi sigur în ceea ce priveşte plăcerea condusului, stilul individual şi calitatea premium, dar se poate baza şi pe un nivel foarte înalt al valorii de revânzare.

Mini One D Clubman
Achiziţionarea unui automobil nou al mărcii premium britanice MINI este o investiţie profitabilă. Cumpărătorul poate fi sigur în ceea ce priveşte plăcerea condusului, stilul individual şi calitatea premium, dar se poate baza şi pe un nivel foarte înalt al valorii de revânzare. De mai mulţi ani, modelele MINI se numără printre câştigătorii clasamentelor "Resale Value Giants" publicate de "Focus Online". În actuala ierarhie, MINI este lider în două categorii de automobile. Noul MINI One cu trei uşi (75 kW/102 hp) este considerat a fi modelul cu cel mai mic procent de pierdere a valorii din clasa mică, iar acelaşi lucru este valabil şi pentru noul MINI One Clubman (75 kW/102 hp) în segmentul compact. Aceste evaluări se bazează pe analizele realizate de institutul de cercetări de piaţă Bähr & Fess Forecasts din Saarbrücken. Studiul analizează evoluţia anticipată a valorii actualelor automobile noi pe parcursul următorilor patru ani.

„MINI obţine constant rezultate de top în ceea ce priveşte valoarea de revânzare. Ne uităm cu mare atenţie la studiile din Germania, cea mai importantă piaţă auto din Europa, pe care o considerăm un trend setter şi pentru România”, explică Cristian Vlaşin, Sales şi Business development Manager, BMW Group România. „Valoarea bună de revânzare este un argument pragmatic de achiziţie pentru MINI – modelele mărcii noastre se dovedesc o achiziţie rentabilă şi vedem un interes în creştere şi din partea clienţilor de flote. De altfel, cea mai importantă achiziţie în acest an a fost o flotă de 30 de modele MINI One”, a continuat Vlaşin.

Date fiind calităţile diverse şi popularitatea lor foarte mare, cele două MINI desemnate "resale value giants" au tot ce le trebuie pentru fi foarte dorite pe piaţa automobilelor second-hand. Conform previziunilor specialiştilor din piaţă, MINI One cu trei uşi va avea, peste patru ani, o valoare de revânzare de 56,5% din preţul actual. Cea mai nouă generaţie a originalului în segmentul premium al clasei mici a fost lider al categoriei sale şi în precedentele clasamente "Resale Value Giant". Aşa că nu a fost nici o surpriză că "Focus online" a ajuns şi de această dată la aceeaşi concluzie pozitivă: "MINI One este o investiţie de succes".

Pe de altă parte, MINI One Clubman a performat şi mai bine în cea mai recentă analiză: după o perioadă de patru ani, acest model este capabil să atingă o valoare de revânzare de 58% din preţul original de achiziţie. Reinterpretarea modernă a conceptului shooting brake cu patru uşi laterale, două uşi divizate în spate şi un interior versatil interior a fost inclusă în premieră în evaluarea clasei compacte şi "imediat a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului", aşa cum afirmă "Focus online".

Pentru actualul clasament "Resale Value Giant", gama de modele a fost analizată pentru un total de 16 categorii de automobile. În previziunile lor, specialiştii pieţei auto au luat în calcul nu doar caracteristicile fiecărui model, ci şi imaginea mărcii, performanţele în testele comparative, concurenţa din fiecare segment, studiile referitoare la clienţi şi evoluţiile economice generale. Compararea valorii de revânzare este o orientare importantă pentru potenţialii cumpărători de automobile noi atunci când iau decizia de achiziţie. În cele din urmă, diferenţa dintre preţul de cumpărare şi valoarea de revânzare este un factor-cheie de cost. Noua generaţie MINI performează bine la acest capitol, la fel cum o face în ceea ce priveşte eficienţa, astfel că oferă o combinaţie perfectă între plăcerea condusului şi economie.

Sursa: MINI Romania
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu știri auto, informații auto, documentații auto și multe altele, toate din nemărginitul univers auto! Haideți să îl descoperim împreună!

0 comentarii