Grupul Michelin investeşte 60 de milioane de euro în uzina sa de cord metalic din Zalău - Michelin Zalău Cord - pentru a crește capacitatea de producție cu 50% până în 2019.

Uzina Michelin Zalau Cord
60 de milioane de euro investiţi în uzina Michelin Zalău Cord.
140 de noi locuri de muncă create.
50% creştere a producţiei de cord metalic.

Grupul Michelin investeşte 60 de milioane de euro în uzina sa de cord metalic din Zalău - Michelin Zalău Cord - pentru a crește capacitatea de producție cu 50% până în 2019. Datorită proiectului de investiții, vor fi create 140 de noi locuri de muncă, iar producția va crește pentru a ajunge la 60.000 de tone de cord metallic pe an, până în 2019.

Uzina Michelin Zalău Cord este o unitate strategic pentru Grup prin producţia de cord metallic şi asamblaje metalice, acestea fiind component vitale în producția de anvelope. Cu peste 90% din producția de cord metallic destinată exportului, uzina Michelin Zalău Cord contribuie la producția de anvelope in numeroase uzine Michelin de pe 3 continente, Europa, America și Asia.

"De-a lungul anilor, uzina de Cord din Zalău a jucat un rol important în strategia de creștere a Grupului Michelin. Rezultatele foarte bune susținute de un progres constant, dar şi agilitatea şi expertiza echipelor au facut ca uzina de cord din Zalău să câștige încrederea Grupului pentru a prelua noi proiecte inovatoare.", a declarat Sean Parry, Director al Platformei Industriale Michelin din Zalău.

Misiunea uzinei este de a produce cabluri metalice inovatoare pentru producţia anvelopelor Michelin, asigurând produse de calitate, în conformitate cu standardele internaționale, la un cost competitiv, contribuind astfel la creșterea Grupului.

"Datorită angajamentului întregii echipe, cu acest proiect, uzina va sprijini chiar mai bine ambițiile de creștere ale Grupului prin furnizarea de cord metallic uzinelor Michelin din întreaga lume. Mă bucur că acest proiect va crea noi locuri de muncă și va contribui la dezvoltarea comunității din Zalău.", a adăugat Sean Parry, Director al Platformei Industriale Michelin Zalău.

Grupul Michelin
Michelin, lider în domeniul anvelopelor, este dedicată îmbunătăţirii sustenabile a mobilităţii clienţilor săi; proiectării și distribuţiei celor mai potrivite anvelope, servicii și soluții pentru nevoile clienților săi; furnizării de servicii digitale, hărți și ghiduri ce contribuie la crearea unor experienţe unice a excursiilor şi călătoriilor; și dezvoltării unor materiale de înaltă tehnologie, care deservesc industria mobilităţii. Cu sediul în Clermont-Ferrand, Franța, Michelin este prezentă în 170 de ţări, are 111.700 de angajaţi și operează în 68 de unități de producție în 17 țări care au produs împreună 184 de milioane de anvelope în 2015. (www.michelin.com)

Michelin în România
Grupul Michelin şi-a început activitatea în România în august 2001, investind peste 400 de milioane de euro de-a lungul anilor pentru modernizarea uzinelor. În prezent, Michelin are în România aproximativ 3.300 de angajaţi, trei uzine, două la Zalău şi una la Floreşti, o reţea comercială şi un Centru de Excelenţă şi servicii partajate, care oferă servicii de suport pentru diferite entități Michelin din Europa. De asemenea, activităţile comerciale ale Grupului pentru Europa Centrală şi de Sud sunt coordonate de la Bucureşti (12 ţări).

Uzina Michelin Cord din Zalău
Michelin Zalău Cord a fost construită ca o investiție green-field în perioada 2003-2004. Uzina furnizează cord metalic, una dintre cele mai importante componente ale carcasei anvelopei, uzinelor Michelin ce produc anvelope pentru autoturisme şi camioane, din întreaga lume. Numărul de angajați din prezent: 350.

Sursa: Irina Drăgan, PR Manager Michelin Romania 
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu stiri auto, informatii auto, documentatii auto si multe altele, toate din nemarginitul univers auto! Haideti sa il descoperim impreuna!

0 comentarii