BMW i Hydrogen NEXT demonstrează că această tehnologie poate fi integrată eficient într-un automobil dinamic precum BMW X5.

BMW i Hydrogen NEXT la Salonul Auto de la Frankfurt 2019
Ca unul dintre pionierii în domeniul mobilităţii electrice, BMW Group se pregăteşte pentru numeroasele provocări ale mobilităţii viitorului, aşa cum demonstrează prin BMW i Hydrogen NEXT, automobil concept  de dezvoltare a pilelor de combustie, care îi aşteaptă pe vizitatori la Salonul Auto de la Frankfurt (IAA) 2019. BMW Group lucrează de la premisa că diferite tipuri de sisteme de propulsie alternativă vor coexista, pentru că nu există o soluţie singulară care să acopere întregul spectru de nevoie de mobilitate ale clienţilor de pe mapamond. Vehiculele cu hidrogen reprezintă o alternativă importantă şi completează sistemele de propulsie electrice pe baterii. Această diversitate bogată de tehnologii de propulsie electrificată - din care trenurile de rulate plug-in hybrid sunt un alt exemplu - subliniază angajamentul BMW Group faţă de obţinerea unei mobilităţi cu emisii zero ca parte a unei strategii elaborate.

În 2022, BMW Group îşi propune să prezinte următoarea generaţie a sistemelor de propulsie electrică cu pile de combustie cu hidrogen într-un automobil de serie mică bazat pe actualul BMW X5. BMW i Hydrogen NEXT oferă o primă imagine a ceea ce poate oferi acest model. BMW Group urmăreşte să ofere clienţilor automobile cu pile de combustie cel mai devreme în 2025, dar planul depinde foarte mult de cerinţele pieţei şi de condiţiile generale.

Designul BMW i Hydrogen NEXT
BMW i Hydrogen NEXT demonstrează că această tehnologie poate fi integrată eficient într-un automobil dinamic precum BMW X5. Modificări uşoare ale designului maşinii îl fac, în mod deliberat, să fie recunoscut ca un model BMW i, ca parte a strategiei de a folosi acest sub-brand pentru a promova inovaţia şi ca incubator pentru toate tehnologiile noi ale BMW Group.

În partea frontală, modificările sunt vizibile cel mai clar în modelul distinctiv de culoare BMW i Blue de pe capotă. Acest model reapare în formă tridimensională în prizele de aer. Forma şi culoarea modelului formează un flux dinamic de-a lungul părţii frontale şi a părţii laterale a caroseriei de culoare Mineral White. Detaliile de pe jantele din aliaj uşor fac de asemenea parte din limbajul BMW i. La spate se remarcă difuzorul de culoare BMW i Blue ale difuzorului. Designul lor gol, fără ţevi de eşapament, evidenţiază clar că sistemul de propulsie al automobilului nu produce emisii.

Potenţial major şi cu beneficii semnificative pentru clienţi
Vehiculele electrice cu pile de combustie cu hidrogen (FCEV) sunt capabile să asigure o deplasare cu emisii zero, cu caracteristici de utilizare similare vehiculelor convenţionale: timpi de realimentare sub patru minute, autonomie lungă fără influențe majore din partea climei, performanțe dinamice si nici un compromis în ceea ce priveşte confortul. Pentru ca toate acestea să devină posibile, este necesară o infrastructură de hidrogen bine pusă la punct. În majoritatea ţărilor, asemenea infrastructuri de aprovizionare sunt încă într-o fază incipientă de dezvoltare.

Parteneriat de dezvoltare cu Toyota
BMW Group a oferit deja o demonstraţie a cât de potrivită este tehnologia pentru utilizare cotidiană. BMW Group şi Toyota Motor Corporation şi-au unit forţele în 2013 pentru codezvoltarea unui sistem de propulsie care utilizează tehnologia pilelor de combustie. Din vara anului 2015, divizia de cercetare a BMW Group a testat o flotă mică de vehicule-prototip BMW Seria 5 GT cu pile de combustie cu hidrogen, propulsate de un tren de rulare dezvoltat în comun cu set de pile de combustie Toyota.

În 2016, cele două companii au semnat un agrement de parteneriat pentru dezvoltarea produsului. De atunci, au lucrat împreună la generaţiile viitoare de sisteme de propulsie cu pile de combustie  şi la componente modulare scalabile pentru vehiculele cu pile de combustie cu hidrogen. Alianţa cu Toyota Motor Corporation arată cum BMW Group şi-a intensificat eforturile pentru a dezvolta tehnologii de propulsie alternative pentru condus fără nici un fel de emisii. Cei doi parteneri au mare încredere în tehnologia pilelor de combustie şi vor continua să lucreze împreună la dezvoltarea suplimentară a acesteia pe măsură ce infrastructura şi piaţa cresc pe mapamond.

În ianuarie 2017, BMW Group şi Toyota s-au unit cu 11 companii de top din energie, transporturi şi industriale pentru a lansa o iniţiativă globală cunoscută drept Consiliul Hidrogenului. Acesta are ca obiectiv să dezvolte o viziune unitară şi să dezvolte pe termen lung o revoluţie energetică alimentată cu hidrogen. Din iunie 2019, Consiliul Hidrogenului a crescut la 60 de companii membre.
www.hydrogencouncil.com/

Sursa: BMW Romania
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu știri auto, informații auto, documentații auto și multe altele, toate din nemărginitul univers auto! Haideți să îl descoperim împreună!

0 comentarii