La timp pentru a coincide cu cea de-a 40-a aniversare a implicării culturale a BMW Group la nivel internaţional, legendara colecţie BMW Art Car poate fi admirată acum şi pe internet, în premieră, sub forma unui tur virtual. Pe lângă vastul material fotografic, a fost realizat câte un film de prezentare pentru fiecare dintre cele 17 "opere de artă pe roţi". De asemenea, pot fi văzute înregistrări de arhivă din competiţiile unde au participat maşinile, declaraţii ale artiştilor, precum şi ale unor personalităţi din artă şi cultură. Colecţia BMW Art Cars poate fi văzută la www.bmw-artcartour.com.

"După patru decenii şi un total de 17 BMW Art Cars, acestea pot fi admirate de oricine. Website-ul interactiv aduce un omagiu întregii colecţii, unică în istoria automobilului şi a artei. În timp ce originalele sunt deseori expuse individual la Muzeul BMW din München sau la instituţii culturale importante de pe mapamond, oamenii au acum posibilitatea de a descoperi toate proiectele BMW Art Car. O prezentare amplă on-line este disponibilă de oriunde şi oricând", declară Bill McAndrews, vicepreşedinte strategie de comunicare şi comunicare corporate.

Colecţia BMW Art Car
Începând din 1975 artişti renumiţi de pe întreg mapamondul, precum maeştrii Pop Art Roy Lichtenstein şi Andy Warhol, şi-au pus amprenta pe această colecţie unică. În 2010, BMW a sărbătorit 35 de ani de la înfiinţarea seriei Art Car. Cu această ocazie, renumitul artist Jeff Koons a creat cel de-al 17-lea proiect al colecţiei. În premieră, 14 modele sunt prezentate până la 25 septembrie la Muzeul BMW din München. Este cea mai mare expoziţie BMW Art Car din istorie, niciodată nu au fost la un loc atât de multe modele.

Ideea iniţială a colecţiei - un automobil de curse al cărui design este conceput de un artist celebru - a fost produsul imaginaţiei francezului Hervé Poulain, colecţionar de artă, dar şi pasionat pilot de curse. La iniţiativa acestuia, artistul american Alexander Calder a decorat un BMW 3.0. CSL la începutul anilor '70. Era printre ultimele opere realizate vreodată de faimosul creator al „Sculpturilor cinetice”. Primul automobil care a reunit lumea artelor şi cea a motorsportului a participat în cursa de 24 de ore de la Le Mans. Primirea entuziastă de care s-a bucurat capodopera mobilă a fost punctul de plecare pentru BMW în a crea Colecţia Art Car.

Hervé Poulain despre viziunea lui: "Într-o zi, mi-am spus: acum este momentul să fac ceva grandios, comunicativ şi vitejesc şi să-mi unesc cele două pasiuni - să am maşinile de curse pictate de cei mai importanţi artişti ai vremurilor respective".

În total 17 artişti, proveniţi din nouă ţări şi de pe cinci continente, au contribuit la diversitatea şi estetica specială a colecţiei, artiştii fiind nume precum Alexander Calder, Frank Stella, Roy Lichtenstein, Andy Warhol, A.R. Penck, David Hockney, Jenny Holzer sau Olafur Eliasson. Colecţia suscită interes pretutindeni în lume: la Luvru, în Paris, Muzeul Whitney din New York, Palazzo Grassi din Veneţia, Muzeul Powerhouse din Sydney sau Muzeul Guggenheim din New York şi Bilbao. În intervalul 2006-2010, Colecţia BMW Art Car a efectuat un turneu mondial, modele fiind prezentate, printre altele, la muzee din Malaysia, Singapore, Coreea de Sud, Australia, India, Taiwan, China, Rusia, Africa, SUA şi Mexic. Proiectele Art Car - simboluri ale interconexiunii între artă, design şi tehnologie - vor fi expuse şi în viitor la muzee de renume de pe mapamond.

Comentarii ale artiştilor care au realizat proiecte Art Car
"Designul meu este precum un plan transferat pe o caroserie." Frank Stella
"Am meditat multă vreme la acest proiect şi am făcut pe cât am putut de mult." Roy Lichtenstein
"Ador această maşină. S-a dovedit a fi mai bine decât opera de artă." Andy Warhol
"Cred că muzeele mobile sunt o idee strălucită. Acest automobil este îndeplinirea unui vis de-al meu." Robert Rauschenberg
"Într-un mod cu totul natural, arta Ndebele are în ea ceva uşor formal, dar foarte maiestuos; prin munca mea, am adăugat ideea de mişcare." Esther Mahlangu
"Maşina are linii minunate pe care le-am urmat." David Hockney
"Prin reunirea artei, a designului, a problemelor sociale şi de mediu, sper să contribui la un mod diferit de gândire – de simţire - experimentare a automobilelor şi să le vedem în relaţie cu spaţiul şi cu timpul în care trăim." Olafur Eliasson
"Aceste maşini de curse sunt precum viaţa, sunt puternice şi au energie imensă." Jeff Koons.
"Poţi participa cu ea, să te alături ei şi să te transpui cu energia ei. Este o putere imensă sub acea capotă şi să-mi transpun ideile prin acest automobil - este o adevărată conexiune cu acea putere." Jeff Koons
Un film YouTube despre colecţia BMW Art Car pe internet poate fi văzut la adresa: http://www.youtube.com/watch?v=xi_k1T7Ymbk:

Despre implicarea culturală BMW
În 2011, BMW Group sărbătoreşte 40 de ani de implicare culturală la nivel internaţional. De-a lungul ultimilor 40 de ani, BMW Group a iniţiat şi s-a implicat în peste 100 de proiecte culturale la nivel mondial. Compania pune accentul principal pe implicarea de durată în arta modernă şi contemporană, pe muzica jazz şi cea clasică, precum şi pe arhitectură şi design. De asemenea, BMW Group a fost desemnat, de-a lungul ultimilor şase ani, lider al industriei în Dow Jones Sustainability Indexes. În 1972, trei picturi de mari dimensiuni au fost create de artistul german Gerhard Richter special pentru foaierul sediului central al BMW Group din München. De atunci, artişti precum Andy Warhol, Roy Lichtenstein, Olafur Eliasson, Thomas Demand şi Jeff Koons au colaborat cu BMW. De asemenea, compania a mandatat arhitecţi faimoşi precum Karl Schwanzer, Zaha Hadid şi Coop Himmelb(l)au să creeze designul unor importante clădiri şi uzine ale concernului.


Sursa: BMW Romania
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu știri auto, informații auto, documentații auto și multe altele, toate din nemărginitul univers auto! Haideți să îl descoperim împreună!

0 comentarii