Primul  Mercedes-Benz Actros nou părăseşte linia de asamblare.
Noul Actros „made in Wörth”.
Flexibilitate şi calitate la fabrica din Wörth.
„Noul Mercedes-Benz Actros stabileşte nivelul de referinţă printre competitorii săi şi este cel mai important camion Mercedes-Benz al deceniului”, spune Dieter Zetsche, CEO a Daimler AG şi Preşedinte al diviziei Mercedes-Benz Cars.

Wörth – 30.09.2011, fabrica Mercedes-Benz din Wörth a început producţia în serie a noului camion Actros. Pentru a marca evenimentul, Dr. Dieter Zetsche, CEO al Daimler, a stat la volanul primei unităţi abia ieşite de pe linia de asamblare a fabricii. Noul Actros a fost reproiectat în întregime şi deja îndeplineşte limitele stricte de emisii, impuse de Euro VI. În comparaţie cu vechiul Actros, noul model consumă cu 6-7 procente mai puţin combustibil în varianta Euro V, şi cu 3-4 procente mai puţin combustibil în varianta Euro VI. Camionul este rezultatul a mai mult de zece ani de muncă asiduă, al peste 20 de milioane de kilometri parcurşi în teste şi al mai mult de 2 miliarde de euro investite în dezvoltare şi tehnologie de producţie. Iar pentru că o lansare în industria autovehiculelor comerciale la această scară are loc numai o dată la 15 ani, fabrica şi angajaţii săi au început pregătirile pentru acest eveniment cu ani în urmă.

 „Cu divizia Daimler Trucks vrem să creştem mai repede decât întreaga piaţă şi să vindem mai mult de 500.000 de camioane în 2013”, a spus Dr. Dieter Zetsche, CEO al Daimler şi Preşedinte al Diviziei Mercedes-Benz Cars din Wörth. „Noul Mercedes-Benz Actros stabileşte nivelul de referinţă printre competitorii săi şi este cel mai important camion Mercedes-Benz al deceniului.”

Flexibilitate la fabrica Mercedes-Benz din Wörth
Fabrica din Wörth produce fiecare camion conform specificaţiilor clienţilor. Acestea au determinat crearea unei varietăţi mari de camioane astfel încât, conform statisticilor, nu există două camioane produse într-un an care să fie identice. Ce este neobişnuit la producţia din Wörth este că toate cele trei modele de serie Mercedes-Benz (Actros, Axor şi Atego) sunt făcute pe aceeaşi linie de asamblare. Acestor modele li se va alătura şi noul Actros, care va fi integrat în procesul actual de producţie în serie şi va fi asamblat pe aceeaşi linie de producţie ca şi modelele de serie curente.  

Înaltă calitate de la fabrica Mercedes-Benz din Wörth
Mai mult de 2 miliarde de euro au fost cheltuite în scopul dezvoltării noului camion şi pentru pregătirea fabricii din Wörth şi a echipamentului pentru lansarea producţiei. Compania a construit un depozit automatizat pentru piesele de dimensiuni mici, care constituie baza unui nou concept logistic. De asemenea, aceasta a stabilit şi un Centru de Dezvoltare şi Cercetare, o pistă de testare pentru noile generaţii de camioane, care aduce şi mai aproape aria de dezvoltare de cea de producţie. Angajaţii au trecut printr-un program intensiv de pregătire care i-a familiarizat cu sistemul noului Actros.

„Fabrica noastră va rămâne căminul Actros-ului”, spune Yaris Pürsün, Preşedintele fabricii Mercedes-Benz din Wörth. „Ne-am pregătit temeinic pentru lansarea producţiei noului Actros. Pentru noi, calitatea marca Wörth reprezintă calitate superlativă, încă de la primul nou Actros, răspunzând întotdeauna motto-ului „Trucks you can trust”.

Mercedes-Benz are aproximativ 12.000 de angajaţi la fabrica sa din Wörth. Primul Mercedes-Benz Actros a ieşit de pe linia de producţie în 1996 şi acum este cel mai bine vândut model de serie, alături de Mercedes-Benz Atego şi Mercedes-Benz Axor. Peste 700.000 de camioane Actros au părăsit fabrica până la această dată, iar înregistrările contabile pentru camioane reprezintă două treimi din profitul anual al fabricii din Wörth.

Sursa: Mercedes-Benz Romania
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu știri auto, informații auto, documentații auto și multe altele, toate din nemărginitul univers auto! Haideți să îl descoperim împreună!

0 comentarii