Motorul LS7 7.0L V-8, cu putere dovedită pe pista de curse, alimentează noul Camaro Z/28 2014 – modelul de serie pentru care s-a ţinut cont de performanţele pe pista de curse mai mult ca niciodată în istoria auto.

Camaro Z/28 2014
Motorul LS7 7.0L V-8, cu putere dovedită pe pista de curse, alimentează noul Camaro Z/28 2014 – modelul de serie pentru care s-a ţinut cont de performanţele pe pista de curse mai mult ca niciodată în istoria auto. Modelul dispune de o transmisie manuală cu şase trepte TREMEC TR6060, cu un angrenaj unic, adaptat caracteristicilor de putere ale motorului LS7 pentru o performanţă de excepţie pe pista de curse.

Motorul Z/28 este o adaptare a modelului LS7 montat pe autovehiculul Corvette C6 Z06, dezvoltat împreună cu echipa Corvette Racing. Puterea acestui motor montat pe noul model Camaro Z/28 a fost evaluată la 500 cp (373 kW) şi cuplul la 637 Nm, iar turaţia maximă a motorului este de 7.100 rpm – o plajă largă de turaţie care contribuie la dezvoltarea unei puteri chiar mai mari şi îi permite şoferului să menţină mai mult timp treptele cuplate între schimbările de treaptă pe pistă. Acest lucru contribuie la menţinerea unui nivel maxim de putere a motorului pentru tururi mai rapide.

„Motorul LS7 montat pe noul Z/28 îşi continuă istoria în sfera performanţelor de excepţie, asigurând o putere uimitoare în ciuda greutăţii reduse şi conferind acestui nou şi impresionant model Camaro o senzaţie de control şi echilibru extraordinare,” a declarant John Rydzewski, inginer-şef asistent pentru motoarele small-block. „În cazul acestui motor am utilizat pentru prima oară materiale exotice şi soluţii inspirate din domeniul curselor, pentru a ne asigura că ocupă un loc de frunte în materie de tehnologie de înaltă performanţă.”

Motorul LS7 este cel mai puternic motor cu aspiraţie naturală produs în serie de General Motors şi, la lansarea sa la finalul anului 2005, a fost primul motor GM ale cărui valori de putere şi de cuplu au fost certificate de SAE.

„În gama Camaro, acesta completează o multitudine de alte motoare V-8 incredibile, începând cu motorul LS3 cu 426 cp montat pe modelul Camaro SS, până la motorul LSA supraalimentat de 580 cp de pe modelul Camaro ZL1,” a declarant Rydzewski. „Greutatea redusă şi numărul mare de rotaţii pe minut a motorului LS7 îl transformă în alegerea perfectă pentru modelul Z/28 uşor, cu performanţe similare modelelor de curse; acesta ilustrează toate punctele forte şi caracteristicile reprezentative ale structurii small-block.”

Fiind asamblat manual la Performance Build Center din Wixom, Michigan, motorul LS7 are aceeaşi structură de bază Gen IV V8 precum motorul LS3 de 6,2 litri montat pe modelul Camaro SS, însă beneficiază de un proces unic de turnare a blocului de cilindri cu garnituri de cilindru din oţel presat pentru a face loc alezajelor de mari dimensiuni ale cilindrului, de 104,8 mm – cu placă de finisaj şi honuire pentru o geometrie optimizată a alezajului. De asemenea, utilizează un sistem de lubrifiere cu baie de ulei uscată pentru a asigura o lubrifiere completă în timpul sarcinilor de 1,05 g în timpul deplasării în viraje, atinsă de modelul Z/28.

La interior, componentele oscilante ale motorului LS7 dispun de o tehnologie cu greutate redusă, inspirată din autovehiculele de curse, ce include biele şi supape de admisie din titan pentru a spori puterea şi turaţiile motorului şi a-i reduce greutatea. Bielele din titan reprezintă, poate, elementul pentru care au fost utilizate cel mai mult autovehiculele de cursele drept sursă de inspiraţie. Fiecare piesă are doar 464 de grame, cu aproape 30% mai puţin decât bielele motorului LS3. Pe lângă greutatea redusă, care sporeşte puterea şi gama de turaţii, bielele sunt extrem de rezistente datorită faptului că sunt fabricate din titan.

Printre alte caracteristici principale ale motorului se numără:
  • Arbore cotit din oţel forjat
  • Biele din titan cu o cursă de 101,6 mm
  • Pistoane cu cap plat din aluminiu
  • Raport de compresie de 11,0:1
  • Arbore cu came cu înălţime mare de ridicare
  • Chiulase din aluminiu cu comandă CNC inspirate din autovehiculele de curse, cu supape de admisie din titan şi supape de evacuare cu miez din sodiu
  • Galerii de evacuare „triplu Y” hidroformate
  • Sistem de răcire lichid-lichid pe bază de ulei, cu capacitate mare
  • Sistem unic de admisie a aerului rece cu filtru de aer K&N cu restricţii reduse
  • Capac unic al motorului cu marcaj de identificare „Camaro 427”. 
Sistemul de evacuare al motorului LS7 montat pe modelul Z/28 este unic şi dispune de un design în triplu Y al colectorului pentru a profita de ordinea de aprindere a motorului V-8. Perechile principale de ţevi unesc cilindrii 1 şi 5, apoi 3 şi 7 pe partea stângă, cilindrii 2 şi 4 şi 6 şi 8 fiind cuplaţi pe partea dreaptă. Pe fiecare parte, perechile principale colectează într-un Y secundar, asigurând o combinaţie între separarea impulsurilor cilindrilor alăturaţi acţionaţi şi o evacuare optimizată în ordinea de aprindere a motorului 1-8-7-2-6-5-4-3. Configuraţia galeriei de evacuare şi restricţiile reduse ale acesteia sunt completate de un sistem de evacuare cu două moduri şi ţevi de mari dimensiuni, cu un diametru de 3 inch. Colectorul şi sistemul de evacuare optimizate sporesc cuplul şi îmbunătăţesc nivelul de zgomot produs de motorul LS7.

Chiulase cu debit ridicat
Chiulasele din aluminiu cu comandă CNC ale motorului LS7 sunt proiectate pentru a face faţă nevoii de debit de aer ridicat impuse de cilindreea motorului de 7,0 litri, din moment ce aceasta admite cu peste 2.800 m3 de aer pe minut mai mult decât motorul LS3 V-8 – o creştere cu aproape 20% a debitului de aer. Pentru a procesa acest debit este utilizat un arbore cotit cu role hidraulice şi o ridicare de 15 mm a supapelor de admisie şi de evacuare, ce permite circularea unei cantităţi mari de aer în şi din motor.

În vederea obţinerii unui debit de aer optim şi continuu, chiulasele motorului LS7 dispun de canale de admisie drepte, tip tunel. Acestea sunt foarte mari comparativ cu standardele privind autovehiculele de serie – chiar şi dacă ne raportăm la autovehiculele de curse – şi sunt proiectate pentru a menţine o viteză rapidă de circulaţie a aerului, asigurând un cuplu excelent la o turaţie redusă şi o putere uimitoare la turaţie ridicată.

Chiulasele dispun de camere de combustie de 70cc, alimentate de supape de admisie de 56 mm din titan, mai mari şi totuşi mai uşoare decât supapele motorului LS3. Acestora li se adaugă supapele de evacuare de 41 mm cu miez din sodiu, ce dispun de tije adâncite umplute parţial cu un sodiu special, ce se topeşte şi se lichefiază la aproximativ 205 grade F (96o C). Inerţia produsă de deschiderea supapelor duce la deplasarea sodiului lichefiat în sus pe tijă, disipând căldura mai bine decât o supapă de evacuare convenţională.

Pentru a corespunde diametrului frontal mare al supapei, scaunele supapei sunt dublate; şi, inspirându-se din experienţa câştigată cu motoarele autovehiculelor de curse Corvette, unghiurile de deschidere a supapei motorului LS7 sunt menţinute la 12 grade - spre deosebire de deschiderea la 15 grade a supapei motorului LS3 - pentru a spori fluxul de aer prin orificii, aerul fiind admis mai rapid la combustie şi cu mai puţine turbulenţe.

Sistem de lubrifiere cu baie de ulei uscată
Pentru supapele motorului LS7 este utilizat un sistem de lubrifiere cu baie de ulei uscată, proiectat pentru a menţine motorul complet lubrifiat la sarcini ridicate în timpul deplasării în virajele pe care modelul Camaro Z/28 le poate efectua cu uşurinţă. Rezervorul de 9,93 litri asigură ulei la presiune constantă pentru elementul de preluare ulei al unei pompe de tip convenţional, aflată în partea inferioară a motorului. Datorită alimentării cu ulei sub presiune, elementul de preluare ulei este menţinut continuu imersat în ulei în timpul efectuării virajelor la sarcini de peste 1,05 g.

Uleiul circulă prin motor şi în jos, spre baia de ulei, de unde este trimis înapoi în rezervor cu ajutorul unei pompe de evacuare. Rezervorul de capacitate ridicată, împreună cu sistemul de răcire aer/ulei de înaltă eficienţă, asigură răcirea necesară a uleiului, în funcţie de solicitările de putere generată de motor. Cu ajutorul sistemului de lubrifiere cu baie de ulei uscată, uleiul este adus în motor prin intermediul rezervorului, care include o jojă pentru măsurarea nivelului de ulei.

Atunci şi acum
Versiunea originală a motorului montat pe modelul Z/28, din anul 1967, era un small-block cu cilindree de 302 inch3 (4,9 l), care genera o putere de 290 cp şi un cuplu de 393 Nm. A fost creat prin îmbinarea blocului de cilindri din fier al motorului Chevrolet 283 V-8, care avea alezaje de 4,00 inch, cu arborele cotit al motorului 327, cu cilindree mai mare, ce avea o cursă de 3,00 inch, asigurând o cilindree de 302 inch3, care asigura reglarea dimensiunii corespunzătoare a motorului pentru modelul SCCA Trans Am 2.

Datorită blocului de cilindri şi chiulaselor din aluminiu, precum şi galeriei de admisie din material compozit şi carburatorului cu greutate mică, motorul LS7 montat pe modelul Camaro Z/28 2014 cântăreşte aproximativ cu 20% mai puţin şi generează o putere cu aproape 73% mai mare decât motorul 302 din anul 1967. 

Sursa: Chevrolet Romania
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu știri auto, informații auto, documentații auto și multe altele, toate din nemărginitul univers auto! Haideți să îl descoperim împreună!

0 comentarii