Dunlop Art Car 2013
Anul aniversar pentru Dunlop continuă linia succeselor în motorsport.
Anvelope noi pentru 2013.

Cursa de 24 de ore de la Le Mans include și a treia etapă a Campionatului Mondial de Anduranță (WEC) FIA în cadrul căruia participă și concurenți din cadrul competiției europene Le Mans Series (ELMS). Echipele Dunlop din ambele competiții vor concura în cadrul cursei legendare franceze cu intenția de a strânge nu numai lauri, ci și puncte importante în campionat.

19 echipe din cele 56 anunțate la start vor concura fiind echipate cu anvelope Dunlop. În plus față de cele 8 echipe din WEC și 10 din ELMS, și mașina Morgan-Nissan a echipei OAK Racing va concura echipată tot cu anvelope Dunlop.

Anvelopele sunt un important punct de discuție în cursa din acest an, iar ambele categorii LMP2 și GT-Pro prezintă o adevărată luptă între producătorii de anvelope, precum și între piloți și echipe. La clasa LMP2, cel puțin până acum în acest sezon, Dunlop a obținut 3 din 4 victorii, iar piloții Dunlop au urcat pe nouă din cele 12 locuri de pe podiumurile de până acum.

La clasa GT, Dunlop este reprezentată de echipa JMW Motorsport, campioană în 2012 în ELMS, echipă ce a concurat din greu pentru locurile de pe podium în etapele de la Silverstone și Imola din ELMS.

Zi de sărbătoare
În urmă cu 125 de ani, John Boyd Dunlop a pus anvelope pneumatice la tricicleta fiului său, astfel încât acesta a putut alerga mai repede și a putut câștiga curse fiind de neînvins. De atunci înainte, Dunlop a proiectat și produs anvelope pentru a câștiga curse și are ca obiectiv adăugarea de noi titluri la acest palmares impresionant de succese și în 2013.

2013 marchează 90 de ani de la prima cursă de 24 de ore de la Le Mans. 80 de curse au fost ținute, iar 34 au fost câștigate de mașini echipate cu anvelope Dunlop, acesta fiind un record în industria producției de anvelope.

În urmă cu 60 de ani, Duncan Hamilton a câștigat cursa pe anvelope Dunlop alături de Tony Rolt. Nepotul lui Duncan își va face debutul la Le Mans, tot pe anvelope Dunlop, în echipa G Drive Racing susținută de Delta-ADR.

În acest an Dunlop sărbătorește și 25 de ani de când a obținut primele două locuri pe podium cu Jaguar și Porsche. Cursa a acoperit 5.332,97 km, o distanță care a fost depășită abia în 2010.

Tot acum, Mickael Guyot, câștigătorul celei de-a cincea ediții a concursului Dunlop Art Car va fi spectator pentru cea de-a 20-a oară la cursa de 24 de ore de la Le Mans. Designul lui Mickael va îmbrăca mașina Ferrari cu numărul 66 a echipei JMW Motorsport și este o celebrare a celor 125 de ani de existență Dunlop, cu un logo special și cu fotografia fondatorului John Boyd Dunlop pe ea.
Anvelopele Dunlop
Producătorilor de anvelope li s-a permis să prezinte 5 specificații de anvelope, printre care se numără și trei opțiuni pentru anvelope de uscat. Pentru 2013 echipele Dunlop vor avea ca opțiuni anvelope slick cu compus soft, medium și hard, cărora li se adaugă și o anvelopă în întregime pentru ploaie, precum și una intermediară.

Anul 2012 a fost momentul în care restrângerea opțiunilor la anvelope a devenit o parte firească a strategiei unei echipe de a obține cel mai bun timp, parcurgând mai multe tururi de pistă cu un singur set de anvelope. Ritmul s-a îmbunătățit din 2011, și sunt motive serioase de a crede că acest ritm va fi din ce în ce mai rapid în acest an, mai ales după ce s-au văzut timpii pe tur obținuți în etapele de la Spa și Imola ale WEC și ELMS, timpi care au fost semnificativ mai rapizi decât în anii precedenți.

Noutăți pentru 2013:
Profilul și construcția – special construite pentru a asigura o pată de contact mai mare pentru îmbunătățirea aderenței frontale, precum și pentru a oferi un feedback mai precis piloților inclusiv în condiții de greutate și încărcare combinate pentru a asigura un nivel maxim al vitezei.

Cei cinci fantastici
Compusul hard – dezvoltat din 2012 – pentru condiții de carosabil încins – are avantajul de a se încălzi rapid și prezintă o mai mare consistență. Este bun pentru piloții agresivi și pentru șasiuri.

Compusul medium – are o gamă mai largă de operare și de capacități fiind bun pentru reducerea numărului de opriri la boxă.

Compusul soft – se comportă excelent pe timpul nopților reci care se lasă peste Le Mans.

Compusul pentru ploaie – are un sistem eficient de înlăturare a apei în timp ce oferă o excelentă aderență și consistență.

Compusul intermediar – lucrează bine în condiții foarte dificile și provocatoare de la apă băltită și până la pistă complet uscată – aduce beneficiul de a nu fi nevoie de o oprire la boxe pentru a schimba anvelopele cu unele slick atunci când pista se usucă.

Cursa de 24 de ore de la Le Mans începe sâmbătă, 22 iunie, la orele 3pm CET.
Jean-Felix Bazelin, General Manager Dunlop Motorsport Europa
"2013 ar trebui să aducă o cursă extrem de incitantă. Echipele noastre au avut o evoluție excelentă în WEC și ELMS, iar echipa Dunlop este extrem de încântată de ritmul pe care l-am văzut în cursele din acest sezon. Timpii nu numai că au fost mai rapizi, dar au fost și mai consistenți, aceasta fiind adevărata cheie a succesului.

Le Mans este provocarea ultimă, iar noi am lucrat din greu la dezvoltarea anvelopelor noastre, în special la cele pentru condiții de vreme rece și umedă, iar cursa de 24 de ore de la Nürburgring ne-a răsplătit deja din plin pentru acest efort. Totuși, Le Mans este poate mai puțin previzibil decât Nordschleife și putem avea orice, de la ploaie torențială și vreme rece la vreme caniculară. Suntem pregătiți și vom da tot ceea ce este mai bun, așa cum ne-am obișnuit deja piloții, pentru a oferi un nivel înalt de servicii echipelor noastre astfel încât ele să câștige și să aibă succes.”

Sursa: Izabella Ghita, PR Managing Partner
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu stiri auto, informatii auto, documentatii auto si multe altele, toate din nemarginitul univers auto! Haideti sa il descoperim impreuna!

0 comentarii