Ford Proleasing Motors te invita la Henry Ford Celebration Weekend
În weekend-ul 26-27 iulie, showroom-urile Ford Proleasing Motors din Ploieşti, Buzău şi Târgovişte vor fi gazdele evenimentului aniversar dedicat împlinirii a 150 de ani de la naşterea lui Henry Ford, fondatorul Ford Motor Company şi cel care a inspirat compania să creeze tehnologiile pe care le oferă clienţilor săi în prezent.

În cadrul evenimentului vor putea fi descoperite inovaţiile de astăzi care au fost inspirate de Henry Ford, cel mai recent dintre ele fiind motorul EcoBoost 1.0L, premiat pentru al doilea an consecutiv Motorul Internaţional al Anului. Henry Ford spunea că “viziunea fără execuție nu este decât halucinație” şi că “nu poți clădi o reputație doar pe ceea ce intenționezi să faci”. Compania Ford a dus mai departe viziunea şi spiritul inovator al lui Henry Ford reuşind să construiască cel mai bun motor din lume chiar pe meleaguri autohtone, la fabrica Ford din Craiova.

Sistemul de asistenţă la păstrarea benzii, sistemul de avertizare a unghiului mort, asistenţa activă la parcare, sistemul Active City Stop pentru prevenirea coliziunilor, sistemul hands-free de deschidere automată a hayonului, sistemul de control avansat al cuplului motor, sistemul de comandă vocală sau cel de recunoaştere a semnelor de circulaţie sunt doar câteva dintre tehnologiile inovative Ford care pot fi testate la eveniment.

Cei interesaţi să achiziţioneze un autoturism Ford în leasing, cash sau în varianta buyback, pot profita de oferta specială Henry Ford Celebration Weekend pentru Ford Fiesta, Ford Kuga, Ford Focus, Ford Transit si Ford B-MAX, cu oferte unice pentru motorizările EcoBoost 1.0.

Sursa: Ford Proleasing Motors Romania
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu stiri auto, informatii auto, documentatii auto si multe altele, toate din nemarginitul univers auto! Haideti sa il descoperim impreuna!

1 comentarii

  1. oooooooo de la proleasing motors mi-am luat eu in 2009 un ford fiesta. sunt profi, recomand

    RăspundețiȘtergere