Florin Tincescu și Sergiu Itu, copilotul său, au obținut primele puncte în Junior ERC încă de la prima participare cu modelul Peugeot 208 R2. Echipajul Junior NRA s-a clasat pe locul 8 în Irlanda și a adus și primele puncte pentru echipă în ERC3.

Florin Tincescu si Sergiu Itu - Peugeot 208 R2 - Circuit of Ireland Rally 2015 - Junior ERC
Florin Tincescu și Sergiu Itu au terminat în puncte prima lor etapă din Junior ERC în 2015. 
Juniorii au obținut primele puncte și pentru echipă în ERC3.
Următoarea etapă din Junior ERC este programată în perioada 4 – 6 iunie pe macadamul din Insulele Azore.

Florin Tincescu și Sergiu Itu, copilotul său, au obținut primele puncte în Junior ERC încă de la prima participare cu modelul Peugeot 208 R2. Echipajul Junior NRA s-a clasat pe locul 8 în Irlanda și a adus și primele puncte pentru echipă în ERC3. 

18 probe speciale și o lungime de peste 215 kilometri. Atât au avut de parcurs Florin Tincescu și Sergiu Itu la prima lor participare din 2015 în Campionatul European de Raliuri. Circuit of Ireland este etapa a treia a sezonului din ERC și a doua care contează și în lupta juniorilor din Campionatul European. “Este primul nostru raliu cu modelul Peugeot 208 R2 și vine imediat după ieșirea noastră în decor de la Brașov. Vom aborda această primă etapă cu atenție și vom încerca să acumulăm cât mai multă experiență aici”, a spus Florin Tincescu, înaintea startului în etapa irlandeză.

Etapa din Irlanda a început joi seară cu startul festiv la Belfast, iar vineri au fost programate 8 probe speciale, cu o lungime de aproape 90 kilometri. Florin Tincescu și Sergiu Itu au avut o evoluție constantă și au terminat ziua pe locul 9 în clasamentul dedicat juniorilor. “Am avut două momente mai dificile, pe specialele patru și cinci, dar nimic spectaculos. Totul a funcționat perfect și mă bucur că am terminat ziua fără incidente. Este cel mai frumos raliu pe asfalt, dar și cel mai dificil de până acum”, a spus Florin Tincescu.

Sâmbătă, în ziua a doua, au fost programate restul de 10 probe speciale, iar echipajul Junior NRA a crescut constant ritmul, pentru ca în final să termine pe locul 8 în clasamentul Junior ERC și pe locul nouă în ERC3, obținând astfel primele patru puncte în Junior ERC și primele 10 puncte pentru echipa Junior NRA în ERC3.  “A fost o zi lungă și extrem de dificilă. Am avut mici probleme cu frânele astăzi, dar în rest totul a fost ok și sunt foarte bucuros că am ajuns la sosire. Mașina a mers excelent și am învățat multe despre comportamentul ei pe asfalt. Am avut două mici ieșiri în decor, dar am revenit și am continuat fără probleme. A fost o experiență incredibilă și am învățat multe lucruri care mă vor ajuta în viitor”, a mai spus Florin Tincescu, la finalul etapei din Irlanda.

Următoarea etapă inclusă în Junior ERC este programată la începutul lunii iunie (4 – 6 iunie) pe macadamul din Insulele Azore. “Abia aștept să revin pe Insulă. Aici am obținut un podium fabulos la două roți motrice cu Dacia Logan și cred că putem aduna puncte importante și cu modelul Peugeot 208 R2 pe macadam”, a completat Florin Tincescu. 

Sursa: Motor Heads Publishing
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu știri auto, informații auto, documentații auto și multe altele, toate din nemărginitul univers auto! Haideți să îl descoperim împreună!

0 comentarii