Cu un punctaj total în cadrul evaluării de 2,0 (pe o scară de la 1 la 6, 1 fiind cel mai bun rezultat posibil), lama de ştergător plată Bosch Aerotwin Multi-Clip a obţinut „lejer” prima poziţie în cadrul testului ADAC din acest an.

Bosch Aerotwin Multi-Clip
Bosch Aerotwin asigură o ştergere eficientă, chiar şi la temperaturi scăzute.
Lama de ştergător standard Bosch Twin Spoiler a obţinut rezultate mai bune decât alte lame plate de ştergătoare moderne testate de ADAC.
Rezultate excelente şi în ceea ce priveşte calitatea execuţiei şi uşurinţa de montare.

Cu un punctaj total în cadrul evaluării de 2,0 (pe o scară de la 1 la 6, 1 fiind cel mai bun rezultat posibil), lama de ştergător plată Bosch Aerotwin Multi-Clip a obţinut „lejer” prima poziţie în cadrul testului ADAC din acest an. Cu un punctaj total de 2,2, o altă lamă de ştergător Bosch s-a clasat pe poziţia a doua: lama de ştergător standard Twin Spoiler. Clubul auto german ADAC a testat un număr de opt lame de ştergătoare de la diferiţi producători, toate pe un model VW Golf IV. Printre acestea s-au numărat patru lame de ştergătoare standard convenţionale şi patru lame plate moderne. Doar trei din cele opt lame de ştergătoare testate au obţinut calificativul „bun”. 

Ştergătoarele Bosch au obţinut cele mai bune rezultate la toate categoriile de testare
Cel mai important criteriu de testare a fost calitatea ştergerii, constituind 90% din rezultatul total. Ştergătoarele au fost testate mai întâi în stare nouă şi încă o dată după 150.000 de cicluri de ştergere, expunere la lumină solară artificială şi funcţionare continuă – la temperaturi de +20 °C şi -10 °C. Bosch Aerotwin Multi-Clip a obţinut cele mai bune rezultate la aproape toate categoriile de testare. După expunerea la lumină solară artificială şi după funcţionare continuă, al doilea ştergător Bosch, Bosch Twin Spoiler, a obţinut rezultate chiar mai bune. În plus, ştergătorul Aerotwin a fost singurul produs ce a primit calificativul „bun” şi în condiţii simulate de funcţionare pe timp de iarnă. 

Combinaţie de materiale de înaltă calitate pentru performanţe ridicate de ştergere
Bosch Aerotwin asigură o ştergere excelentă datorită benzii cu arc Evodium personalizate, care se adaptează perfect la curbura parbrizului, asigurând astfel o presiune de contact uniformă şi o ştergere optimă în orice punct al parbrizului. Datorită profilului aerodinamic, lama ştergătorului nu se ridică, nici chiar la viteze mai mari, reducând nivelul de zgomot provocat de vânt. Cauciucul Twin din două materiale este atent proiectat cu o parte posterioară flexibilă, o margine rezistentă la uzură şi un strat de acoperire pentru o alunecare lină. Datorită acestui design, lama ştergătorului este extrem de rezistentă şi asigură o ştergere perfectă în orice moment, atât la temperaturi ridicate, cât şi la temperaturi reduse, precum şi atunci când este expusă la ozon.

Ştergătorul Bosch Twin Spoiler iese în evidenţă prin suportul său extrem de robust şi rezistent la coroziune, realizat în întregime din metal, care sporeşte rezistenţa lamei în orice condiţii meteorologice. Cauciucul ştergătorului utilizează tehnologia cu două materiale. Partea posterioară a acestuia asigură o ştergere uniformă şi lină, în timp ce marginea deosebit de robustă a lamei ştergătorului îmbină o curăţare optimă cu un nivel redus de uzură. 

Montare uşoară datorită adaptorului universal Bosch
Restul de 10% din rezultatele totale ale testului ADAC a fost constituit din calitatea execuţiei, riscul de rănire la montarea lamei ştergătorului şi claritatea instrucţiunilor de montare. Ambele lame de ştergătoare Bosch au obţinut rezultate excelente şi la aceste categorii. Pentru o montare simplă şi rapidă, lama Twin Spoiler este prevăzută cu un adaptor universal Quick-Clip pre-montat. Şi lamele Aerotwin sunt furnizate cu adaptorul universal Multi-Clip pre-montat. Acesta este adaptat la diferitele tipuri de braţe de ştergătoare ale celor mai importante game de autoturisme din Europa. Codul QR de pe spatele ambalajului le permite şoferilor să descarce pe smartphone videoclipurile cu instrucţiuni pentru montarea rapidă a lamelor de ştergătoare. 

Sursa: Bosch Romania
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu știri auto, informații auto, documentații auto și multe altele, toate din nemărginitul univers auto! Haideți să îl descoperim împreună!

0 comentarii