Citylink devine cel mai extins serviciu de Car Sharing din București și Ilfov și include Corbeanca, Otopeni, Chitila, Mogoşoaia, Popeşti-Leordeni, Măgurele și Glina.

Platforma de mobilitate urbana Citylink
Citylink devine cel mai extins serviciu de Car Sharing din București și Ilfov și include Corbeanca, Otopeni, Chitila, Mogoşoaia, Popeşti-Leordeni, Măgurele și Glina.
Segmentul Premium este lansat în regim pilot, cu automobile Mercedes-Benz GLA și Clasa C.
Pentru un plus de confort, bucureștenii pot parca gratuit automobilele Citylink și la Athenee Palace Hilton, AFI Cotroceni și Veranda Mall.
Cel mai prolific client Citylink a efectuat deja 79 de curse, iar cea mai lungă durată de folosire a serviciului este de 35 de zile, pentru o singură persoană.
Siguranța în trafic a serviciului este susținută de anvelopele Michelin.

Citylink, platformă de mobilitate urbană dezvoltată de o echipă locală de antreprenori, anunță că serviciul de Car Sharing devine cel mai extins din București și Ilfov și include, de acum, și localitățile Corbeanca, Otopeni, Chitila, Mogoşoaia, Popeşti-Leordeni, Măgurele și Glina.

“Primele două luni ne-au demonstrat apetitul remarcabil al bucureștenilor față de serviciile de Car Sharing, așa că am accelerat planul nostru de extindere. Nu doar că, de acum, Citylink este deja serviciul cel mai extins geografic din București și Ilfov, dar, la cererea utilizatorilor, lansăm, în regim pilot, și segmentul Premium, în parteneriat cu Autoklass. Astfel, flotei noastre i se adaugă și modelele Mercedes-Benz GLA și Clasa C, pentru o gamă completă de automobile disponibile oamenilor care aleg Citylink”, a declarat Igor Grosu, CEO și cofondator Citylink.

De asemenea, opțiunile de parcare incluse în experiența Citylink, unul dintre aspectele menționate cel mai des de șoferii din Capitală drept factor dificil de gestionat, se extind și includ, de acum, și spații rezervate în parcările private. Primii parteneri care se alătură serviciului Citylink cu spații dedicate sunt Athenee Palace Hilton, AFI Cotroceni și Veranda Mall. În continuare, utilizatorii serviciului au inclusă parcarea gratuită, indiferent de timpul de staționare, în toate parcările Capitalei administrate de municipalitate.

Un serviciu care răspunde nevoilor bucureștenilor
Înainte de lansarea pe piața românească, în perioada decembrie 2019 – ianuarie 2020, reprezentanții Citylink au desfășurat un sondaj online, pe un eșantion de 400 de participanți, preponderant rezidenți în mediul urban, iar principala concluzie este că peste trei sferturi  dintre aceștia ar fi interesați să renunțe la mașina personală în favoarea partajării unui automobil nou, cu un nivel redus al costurilor de operare.

Șapte din 10 respondenți merg cel mai des cu mașina, indiferent dacă este personală sau închiriată, spre serviciu. Șase din 10 folosesc automobilul pentru cumpărături, peste patru din 10 ies cu mașina în oraș, iar 40% merg cu automobilul în vacanță.

O jumătate dintre respondenți efectuează călătorii multiple cu mașina, în București, într-o singură zi, unul din cinci respondenți merge cu mașina, în Capitală, de 2-3 ori pe săptămână, iar cei care folosesc mașina doar o data pe săptămână reprezintă 13% din total, ușor peste cei 12% care fac acest lucru zi de zi. Dacă 68% folosesc mașina personală pentru drumurile din București, 45% aleg transportul public, iar 40% optează pentru serviciile de ride sharing.

Lipsa locurilor de parcare conduce în topul aspectelor ce nemulțumesc șoferii, cu 65%, urmată de șoferii indisiplinați, cu 48%, și de timpul efectiv petrecut la volan, cu 41%.

Peste 20 de kilometri este distanța parcursă zilnic de o treime dintre respondenți, la egalitate cu cei care fac 10-20 de kilometri în fiecare zi. 27% dintre respondenți parcurg între 5 și 10 kilometri, pe zi.

Întrebați care sunt costurile asociate mașinii pe care le-ar dori reduse, respondenții pun pe primul loc combustibilul – 69%, urmat de asigurarea Casco – 39%, reviziile tehnice – 32%, asigurarea RCA – 28% și taxele aferente parcării – 23%. Citylink acoperă, pentru toți utilizatorii serviciilor sale, toate aceste costuri, la care se adaugă și vinietele, mentenanța sau reparațiile.

Peste 6.000 de utilizatori ai aplicației, în primele două luni de la lansare, iar cel mai prolific client a efectuat 79 de curse
Lansat în luna ianuarie, serviciul Citylink a acumulat, până în prezent, peste 6.000 de utilizatori ai aplicației, dintre care trei sferturi sunt bărbați. O treime dintre utilizatori se încadrează între 25-34 de ani, 29% au 18-24 de ani, iar 19% aparțin categoriei 35-44 de ani.

Orele de vârf de utilizare sunt 07.00-09.00, iar zilele din săptămână cu un nivel maxim al cererii sunt marți, miercuri și joi. Peste 60% dintre utilizatorii aplicației folosesc smartphone-uri cu sistem de operare Android, iar aproape 40% sunt posesori de terminale iOS.

Cel mai activ client Citylink a efectuat 79 de curse în primele două luni de la lansarea serviciului, în timp ce persoana care a avut cea mai lungă durată de folosire a automobilelor a acumulat nu mai puțin de 50.318 minute, echivalentul a aproape 35 de zile de utilizare Citylink.

Cel mai lung traseu efectuat de un utilizator a fost de 545 kilometri, pe o durată de 7.172 minute de închiriere a automobilului, echivalentul a aproape cinci zile.

Despre Citylink
Citylink este o platformă de mobilitate urbană inteligentă, dezvoltată de o echipă de antreprenori locali cu experiență demonstrată în aria aplicațiilor și a serviciilor smart, menite să aducă un plus de confort și eficiență în viața românilor. Informații complete despre platforma de mobilitate urbană Citylink sunt disponibile la www.Citylink.ro și www.facebook.com/Citylink.ro.

Despre Telekom Romania
Telekom Romania este un brand dinamic, care oferă servicii de telecomunicaţii fixe şi mobile complete, inovatoare, personalizate pentru o comunitate vastă de clienți. Soluțiile Telekom deschid o lume infinită de oportunități, de a împărtăși cele mai frumoase și emoționante experiențe cu familia, prietenii, colegii și cu cei din jur. Misiunea Telekom este de a îmbogăți viețile oamenilor, oferindu-le acestora servicii integrate fixe și mobile, tehnologii de ultimă generație 4G, fibră optică, precum și Internet TV, care aduce utilizatorilor o nouă experiență de divertisment, cu acces la conținut exclusiv și de calitate, pe toate ecranele, și funcționalități interactive avansate. Telekom Romania este partenerul de încredere al companiilor, pentru care oferim soluții complete de comunicații și IT&C. Rețeaua noastră conectează oameni, mașini și conținut, pentru un viitor mai bun, mai sigur și mai simplu. Telekom aparţine Deutsche Telekom, una dintre companiile lider global de telecomunicații integrate.

Despre Michelin Group și Michelin România
Michelin, lider în domeniul anvelopelor, este dedicată îmbunătățirii sustenabile a mobilității bunurilor și persoanelor prin producția, distribuția și comercializarea de anvelope pentru fiecare tip de vehicul. Aceasta oferă, de asemenea, servicii inovatoare ce sprijină afacerile, servicii de mobilitate digitale și publică ghiduri de călătorie, ghiduri pentru hoteluri și restaurante, hărți și atlase rutiere. Grupul Michelin și-a început activitatea în România în august 2001. În prezent, Michelin are în România peste 4000 de angajați, 3 fabrici, 2 la Zalău și una la Florești și o rețea comercială. Începând cu anul 2018, Bucureștiul a devenit centru de coordonare a regiunii Europa Centrală (20 țări). 

Sursa: Alina Marcu, PR Manager, Michelin Central and South Europe
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu știri auto, informații auto, documentații auto și multe altele, toate din nemărginitul univers auto! Haideți să îl descoperim împreună!

0 comentarii