Allview AUTO lansează versiunea cu 4 locuri și baterie extinsă a modelului CityZEN.

 

Allview CityZEN

Allview AUTO, noua divizie a brandului local lider în industria electronicelor, listat la Bursa de Valori București sub simbolul ALW, își consolidează poziția pe piața vehiculelor electrice prin extinderea gamei de opțiuni a modelului CityZEN, vehiculul care poate fi condus începând de la 16 ani, cu permis categoria B1. Noile opțiuni vin în întâmpinarea nevoilor clienților, oferind variante în ceea ce privește autonomia, numărul de locuri și diversitatea opțiunilor de culoare.

„Lansarea opțiunii cu autonomie sporită reprezintă o soluție ideală pentru companiile ce își doresc să adopte mobilitatea electrică în serviciile lor de livrare, în timp ce varianta cu patru locuri este concepută special pentru familiile care caută un mijloc de transport comod pentru deplasările scurte, fie că este vorba despre drumurile către școală sau serviciu. Având în vedere cererea crescută și extinderea segmentelor de public țintă, suntem încrezători că aceste îmbunătățiri vor consolida poziția CityZEN ca unul dintre cele mai atractive și accesibile vehicule electrice de pe piață. În urma comenzilor primite până în prezent și a creșterii semnificative a interesului, estimăm că vom depăși pragul de 100 de unități vândute în acest an.”, a declarat Adrian Vișan, Business Developer Allview.

Baterie de capacitate extinsă pentru o autonomie sporită

Modelul CityZEN poate fi configurat cu o baterie de 17,28 kWh, oferind o autonomie de până la 220 de km în oraș. Acest upgrade aduce un plus de libertate și confort pentru șoferi, permițându-le să parcurgă distanțe mai mari fără a fi necesară o reîncărcare frecventă. Cu 50 de km mai mult decât versiunea anterioară, CityZEN devine un partener ideal pentru deplasări zilnice fără griji legate de autonomie. Această îmbunătățire face ca CityZEN să fie potrivit nu doar pentru utilizatorii urbani, ci și pentru serviciile de livrare sau deplasările în afara orașelor, oferind flexibilitate în acoperirea distanțelor.

Varianta cu patru locuri

În plus față de versiunea inițială care oferea doar două locuri, clienții au acum posibilitatea de a face upgrade la varianta cu patru locuri, o alternativă versatilă și practică. Alegând această variantă, clienții pot beneficia de o capacitate de transport mai mare și de o flexibilitate crescută în utilizarea mașinii, potrivindu-se perfect atât pentru familii cât și pentru călătorii în grupuri mici.

CityZEN este acum disponibil și în culoarea MYSTIC BLACK

O nouă opțiune de culoare se alătură gamei existente, oferind clienților mai multe posibilități de personalizare și adaptare la preferințele individuale. Culoarea MYSTIC BLACK completează paleta de opțiuni, conferind un aspect elegant și rafinat modelului CityZEN.

„CityZEN a fost primit cu entuziasm pe piață și a atras atenția în special părinților în căutare de o soluție pentru nevoile de mobilitate ale adolescenților lor, fie că aceștia au deja 16 ani sau sunt pe cale să îi împlinească. Adiția noilor opțiuni în gama de modele va îmbunătăți semnificativ experiența de conducere și va răspunde cerințelor diverse ale clienților, incluzând familiile cu mai mulți membri, școlile de șoferi și serviciile de livrare.”, a adăugat Olivia Dragomir, Marketing Manager Allview.

CityZEN oferă dotări de segment superior, rămânând totuși accesibil. Modelul electric pune la dispoziție o gamă complexă de echipamente şi tehnologii care asigură un nivel înalt de confort și siguranță:

- singurul sistem de camere din piață, cu vedere panoramică 360°, din categoria sa de preț

- autonomie de până la 220 de km în oraș

- centru de infotainment cu două ecrane color de 10.25" fiecare

- comenzi pe volan (audio, volum, butoane preluare/închidere apel)

- airbag șofer și caroserie cu întărituri din oțel

- sistem detectare presiune pneuri

- selector de viteze cu treaptă SPORT

- portbagaj voluminos de 816 litri, ideal pentru serviciile de curierat la comandă, în versiunea cu 2 locuri

- închidere centralizată cu telecomandă pe cheie

- oglinzi retrovizoare electrice

- închiderea și deschiderea geamurilor din telecomandă

CityZEN beneficiază de 5 ani garanție, în limita a 60.000 km pentru baterie și 24 luni, în limita a 30.000 km, garanție comercială.

Disponibilitate și preț

Allview CityZEN poate fi achiziționat prin programul Rabla Plus 2024, cu prețuri începând de la 7.990 euro, prin rețeaua de dealeri autorizați Allview AUTO. Pentru mai multe informații despre noul model CityZEN și solicitări de test drive sau oferte personalizate, vizitați website-ul companiei la adresa www.allview-auto.ro.

Despre Visual Fan

Visual Fan S.A., deținătoarea brandului Allview (simbol bursier ALW), este o companie românească cu o vastă experiență în producția de dispozitive mobile inteligente, sisteme Smart Home, tablete, laptopuri și alte gadgeturi. Fondată în 2002 în Brașov, Visual Fan a devenit cunoscută drept un vizionar și pionier în domeniul tehnologic, lansând produse inovatoare care aduc tehnologia la îndemâna utilizatorilor. Compania este recunoscută pentru lansarea celui mai complex sistem Smart Home din România în 2016, pentru crearea primului asistent vocal în limba română - AVI, în 2017, și pentru încheierea unui parteneriat direct cu Google Android TV™ în 2019. Allview a fost, de asemenea, primul brand românesc care a adoptat tehnologia QLED în 2020. În continuarea demersurilor sale de inovare, în 2022, compania a lansat conceptul Green by Allview, ce integrează noi domenii de activitate cu un obiectiv clar: construirea unui viitor sustenabil pentru creșterea calitații vieții în ansamblu și a grijii pentru generațiile viitoare. În 2023, compania a finalizat peste 20 MW de proiecte fotovoltaice, aplicația Allview AVI GPT a primit un update important prin adăugarea unui model de limbaj natural antrenat de inteligența artificială (AI) și noua divizie Allview Auto a luat naștere.

Sursa: Allview România 

Distribuie:
Următorul
Acesta este cel mai recent articol.
Precedentul
Postare mai veche
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu știri auto, informații auto, documentații auto și multe altele, toate din nemărginitul univers auto! Haideți să îl descoperim împreună!

0 comentarii