Timişoara/Sibiu/Iaşi, 5 august, 2011. Continental a nominalizat studenţii care vor vizita Salonul Auto Internaţional, care are loc la Frankfurt, în Germania în perioada 15 -  25 septembrie.  Compania va acoperi toate cheltuielile, dorind astfel să motiveze studenţii să continue obţinerea de performanţe în pregătirea lor profesională. Cei 18 studenţi de la universităţile din Timişoara, Sibiu, Iaşi şi Suceava sunt fie cei mai buni din anul lor de studiu, fie câştigători la diferite competiţii naţionale ca: Hard&Soft, RobotiX, Hardware şi Software Engineering sau Continental Mechanical Design.

„Continental s-a implicat în multe proiecte educaţionale începând cu anul 2000. De-a lungul anilor am creat împreună cu universităţile parteneriate pentru programe de master, practică de vară, burse private, renovarea şi dotarea laboratoarelor, sprijin financiar pentru competiţii şi conferinţe, suport pentru actualizarea curiculei şi cursuri speciale. Din 2006 dăm premii celor mai buni studenţi la începutul anului universitar, iar în acest an am decis să aducem lumea automotive mai aproape de cei mai buni studenţi prin vizita la Salonul Auto Internaţional de la Frankfurt”, a spus Dr. Christian von Albrichsfeld, director general Continental Automotive Romania SRL şi director pentru cercetare şi dezvoltare în România.

„Am luat parte la Ziua Carierei, în Timişoara, şi aşa am ocazia să fac parte din grupul care va vizita cel mai mare şi mai important târg de automobile din lume. Va fi prima dată când vizitez Salonul Auto Internaţional şi abia aştept să ajung la Frankfurt”, a spus Oana Golban, studentă în anul al 2-lea la Facultatea de Automotică şi Calculatoare la Universitatea Politehnica din Timişoara.

În România – Timişoara, Sibiu şi Iaşi – Continental dezvoltă produse pentru toate cele 3 divizii  ale grupului Automotive – Chassis & Safety, Interior şi Powertrain – ca de exemplu: unităţi de control al airbagului, sisteme de frânare electronice, unităţi de comandă a şasiului, sisteme de navigaţie, unităţi multimedia şi radio, tahografe digitale, instrumente de bord, sisteme pentru managementul motorului, unităţi de control al transmisiei şi unităţi de control pentru vehiculele hibride. În fabricile de echipamente electronice din România – Timişoara şi Sibiu – producem unităţi de control al airbagului, sisteme de frânare electronice, instrumente de bord, display-uri, unităţi de comandă a şasiului şi unităţi de control al transmisiei.

Cu o cifră de afaceri 26 de miliarde de euro în 2010, concernul Continental se numără printre cei mai importanţi furnizori pentru industria auto din lume. Ca furnizor de sisteme de frânare, sisteme şi componente de propulsie şi de rulare, instrumente de bord, soluţii infotainment, sisteme electronice pentru autovehicule, anvelope şi produse tehnice din elastomeri, Continental îşi aduce contribuţia la siguranţa deplasărilor şi la protecţia climei. Continental este şi un partener competent în comunicarea auto interconectată. În prezent, Continental numără aproximativ 160,000 de angajaţi în 45 de ţări.

Până la sfârşitul anului 2010, Corporaţia Continental a investit aproape 500 de milioane de euro în activităţile din România. Automotive Group şi Rubber Group precum şi cinci dintre cele şase divizii ale corporaţiei sunt reprezentate în România. Continental deţine opt unităţi de producţie, trei centre de cercetare şi de dezvoltare în Timişoara, Sibiu, Carei, Arad şi Iaşi. Continental cooperează în cadrul unei societăţi mixte din Slatina şi al unui centru de distribuţie a anvelopelor pentru Europa de Est, la Săcălaz. În România, Continental are în prezent aproximativ 10,000 de angajaţi.


Sursa: Continental Romania
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu știri auto, informații auto, documentații auto și multe altele, toate din nemărginitul univers auto! Haideți să îl descoperim împreună!

1 comentarii

  1. Buna ziua!
    Va multumim frumos pentru propunere...momentan nu am stabilit daca o sa facem schimb de link-uri cu site-uri externe...va retinem propunerea si o sa revenim pe viitor cu un e-mail...
    O seara buna si o saptamana cat mai reusita!

    Cu stima,
    Echipa AUTOvital

    RăspundețiȘtergere