BMW Motorsport a încheiat cele două zile de teste de la Lausitzring cu trei maşini BMW M3 DTM nou-dezvoltate, iar rezultatele s-au dovedit a fi productive. Piloţii BMW oficiali Andy Priaulx (Marea Britanie), Augusto Farfus (Brazilia), Jörg Müller (Germania) şi Dirk Müller (Germania) au fost protagoniştii de luni şi marţi, în ceea ce a fost primul test comun pentru toţi constructorii reprezentaţi în sezonul 2012 al DTM, acumulând o experienţă importantă cu privire la maşina de concurs şi făcând un nou pas pentru revenirea BMW în DTM în sezonul viitor.

"Putem privi cu încredere după testul de la Lausitzring", a spus directorul BMW Motorsport, Jens Marquardt. "Cei patru piloţi au acumulat mulţi kilometri la Lausitzring şi au adunat date importante. A fost un test comun extrem de interesant, pentru că ne-am confruntat pentru prima dată cu adversarii noştri, chiar dacă este încă prea devreme să facem comparaţii reale între constructori. Felicitări pentru Audi şi Mercedes-Benz. Cele două mărci se vor alinia cu maşini foarte frumoase şi impresionante. Cred că fanii pot fi încrezători cu privire la sezonul viitor, cu maşini precum BMW M3 DTM, Audi A5 DTM şi Mercedes-Benz C-Klasse Coupé."

BMW Motorsport s-a prezentat la Lausitzring cu cele trei echipe ale sale - BMW Team Schnitzer, BMW Team RBM şi BMW Team RMG - pentru a continua dezvoltarea modelului BMW M3 DTM. Piloţii au încercat diferite versiuni de reglaj şi au efectuat un test extins pentru a se obişnui cu pneurile. În plus, Lausitzring a oferit oportunitatea perfectă pentru a testa pe circuit eficienţa multor componente.

Dirk Müller şi Jörg Müller, care s-au aflat în premieră la comenzile modelului BMW M3 DTM, au fost impresionaţi de noua maşină. "Testul de luni a fost foarte plăcut", a spus Dirk Müller.

"Mi-a amintit de timpul pe care l-am trecut în întrecerile de monoposturi. BMW M3 DTM generează şi un nivel ridicat de forţă de apăsare. Maşina mi-a oferit un sentiment de confort încă din primele momente petrecute în cockpit." Jörg Müller a adăugat: "Ca pilot, este evident că te poţi obişnui uşor cu o maşină precum aceasta. BMW M3 DTM are reacţii foarte bune şi este incredibil de stabilă la trecerea prin viraje. În curbele rapide, nu ai cum să nu simţi nivelul uriaş al forţei de apăsare. Marţi am petrecut mult timp pe pistă şi am avut numai de câştigat."

Următorul test pentru BMW M3 DTM este programat la 21-22 septembrie 2011, la Hungaroring, în apropiere de Budapesta (Ungaria). Dirk Müller şi Dirk Werner (Germania) vor continua programul de teste desfăşurat de BMW Motorsport, alături de Priaulx şi Farfus.

Sursa: BMW Romania
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu știri auto, informații auto, documentații auto și multe altele, toate din nemărginitul univers auto! Haideți să îl descoperim împreună!

1 comentarii

  1. degeaba se chinuie cei de la bmw sa reintre in DTM...Legea o face de ani buni Audi,cum tot ei domina si cursa de la Le Mans!!!Sunt prea mici cei de la bmw sa poata concura de la egal la egal cu Audi

    RăspundețiȘtergere