Suzuki Fest 2012 se anunţă a fi cel mai mare eveniment dedicat pasionaţilor unei marci de automobile din România de până în prezent. Organizat integral de Suzuki România, acesta va fi un adevărat festival on-road şi off-road pentru comunitatea Suzuki din ţara noastră.

Suzuki Fest 2012
Suzuki Fest 2012 se anunţă a fi cel mai mare eveniment dedicat pasionaţilor unei marci de automobile din România de până în prezent. Organizat integral de Suzuki România, acesta va fi un adevărat festival on-road şi off-road pentru comunitatea Suzuki din ţara noastră.

Frumuseţea unui slogan reuşit nu constă într-o înşiruire potrivită de cuvinte mari. Sloganul are cu adevărat o valoare doar atunci când reflectă o realitate ce îi dă tot înţelesul şi farmecul. În România, sloganul “Suzuki Way of Life” este o realitate care s-a dezvoltat natural pentru pasionaţii mărcii. Aceştia s-au reunit singuri într-o comunitate foarte activă şi din ce în ce mai bine organizată. Întâlnirea anuală Suzuki Fest sau participarea la Campionatul de Off-Road al României, justificată de pedigree-ul modelelor Suzuki în off-road, sunt exemple ale unei tradiţii în rândul posesorilor de modele Suzuki.

De aceea, Suzuki Romînia a devenit principalul susţinător al acestei comunităţi. De altfel, Suzuki este marca cu cea mai activă implicare în competiîiile de off-road din România în ultimii ani. În 2011 Suzuki România a organizat şi a sponsorizat trei etape Suzuki Challenge, dedicate posesorilor de modele 4x4 ale mărcii, a patra ediţie anuală a Suzuki Fest şi, nu în cele din urmă, a ocupat prima poziţie în clasamentul categoriei Standard din cadrul Campionatului de Off-Road al României. Iar acest palmares nu numai ca s-a repetat şi în 2012, dar a marcat o implicare şi mai importantă din partea Suzuki.

Cel mai elaborat Suzuki Fest
Ediţia din acest an a Suzuki Fest se anunţă a fi cea mai amplă de până în prezent. Aceasta va fi organizată intregral de Suzuki România şi va reuni pentru prima oară toate modelele Suzuki. Deşi specificul acestei întruniri de posesori Suzuki era până anul acesta unul cu interes 100% off-road, cu maşini 4x4 accesorizate şi modificate special pentru asemenea competiţii, anul acesta se urmaăreşte participarea întregii game de modele Suzuki (modele anterioare, curente etc.).

În pregătirea Suzuki Fest 2012 s-a pus foarte mare accent pe bunăstarea şi interacţiunea oamenilor prezenţi la eveniment. Astfel, pe tot parcursul celor trei zile ale festivalului, Suzuki România va asigura cazarea şi mâncarea şi a configurat un program care îmbină competiţia şi distracţia pentru a oferi trei zile memorabile.

Standarde de competiţie profesioniste
Participanţii sunt aşteptaţi vineri 7 decembrie la pensiunea Zetevar, în satul Subcetate, comuna Zetea, judeţul Harghita. Dupa ora 16:00 are loc cazarea, masa de seară, prezentarea programului Suzuki Fest, iar apoi odihna necesară înaintea marii aventuri ce urmează în ziua de sâmbătă.

În prima parte a zilei de sâmbătă au loc competiţiile împărţite în două categorii: off-road şi maşini de stradă. Pentru ambele categorii se va pregăti cate un traseu de circa 20-25 km, însă specificul lor este desigur diferit. Categoria off-road va avea de înfruntat conform unui road-book zone de macadam, pietriş şi pădure, cu aproximativ 10 puncte de control. Experienţa câştigată în Campionatul de Off-Road al României va asigura norme de siguranţa şi reguli competiţionale pe măsură. Acest traseu este destinat maşinilor pregătite cu accesorii speciale, precum anvelope de teren, teratrip etc.

Şi cei înscrişi la categoria maşinilor de stradă vor avea de urmat un road-book, pe traseu mixt cu asfalt şi macadam amenajat, care include un concurs de orientare cu 10 puncte de control. Este permisă participarea în aceasta categorie a modelelor Suzuki fără tracţiune integrală, precum Alto, Splash, Swift, dar şi a modelelor 4x4 fără echipari speciale pentru off-road. Dar, ca normă de siguranţă pentru toate maşinile, este impusă folosirea anvelopelor de iarnă. 

Ultimul segment din ziua de concurs este proba de Trial pentru categoria off-road, desfăşurată pe un teren amenajat lângă pensiunea Zetevar.

Toata lumea câştigă
Când împărtăşeşti o pasiune cu cineva, descoperi că aceasta poate căpata cu totul alte dimensiuni. De aceea, scopul Suzuki Fest este interacţiunea cu alţi pasionaţi ai mărcii. Astfel, până la decernarea premiilor pentru participarea în cele două categorii de competiţii, Suzuki România a pregatit un program de relaxare cu multe alternative. Caii putere pot fi schimbaţi cu o plimbare cu căruţa, sau pot fi alese diverse jocuri de echipe, precum billiard sau darts. În orice caz, Suzuki Fest va putea fi cu siguranţă savurat şi de însoţitorii participanţilor la competiţii, oferind un weekend de neuitat în familie sau alături de grupul de prieteni.

Seara de sâmbătă va prelungi distracţia cu un foc de tabără şi cu muzică live. Iar duminică participanţii la Suzuki Fest cu siguranţă vor pleca spre casă cu nume noi în lista de contacte a telefonului. În orice caz, ziua de duminică mai oferă câteva amintiri, fiind organizat un traseu ce va cuprinde lacul de acumulare Zetea, cascada Csorgoko, o drumeţie de 10 minute şi multe şanse pentru fotografii de grup.

Iar pe lângaă fotografii şi poveşti pe care vor dori să le spună şi nepoţilor, Suzuki România va răsplăti participanţii la Suzuki Fest pentru reuşitele lor din competiţie cu o serie de premii.

Şi tu poţi să câştigi cu Suzuki Fest
Accesează pagina de Facebook a Suzuki România şi participă şi tu la experienţa Suzuki Fest 2012. Am pregătit 15 de locuri duble în tabăra Suzuki Fest, care îţi oferă şansa de a trăi un weekend unic alături de o persoana dragă şi de a te lăsa cucerit de pasiunea pentru un stil de viaţă motorizat.

Sursa: Suzuki Romania
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu știri auto, informații auto, documentații auto și multe altele, toate din nemărginitul univers auto! Haideți să îl descoperim împreună!

0 comentarii