Honda anunță introducerea unui program de garanție extinsă și startul campaniei de iarnă, începând cu 1 Octombrie 2013.

5 ani garantie si anvelope de iarna
Honda anunță introducerea unui program de garanție  extinsă și startul campaniei de iarnă, începând cu 1 Octombrie 2013.

Programul de Garanție Extinsă Honda
Honda Trading România, distribuitorul autorizat al automobilelor Honda în România, anunță introducerea unui program de Garanție Extinsă, disponibil atât pentru automobile noi cât și rulate, începând cu 1 Octombrie 2013.

Garanția Extinsă Honda este un program inteligent, conceput special pentru a întâmpina exigențele clienților din România privind o utilizare fără griji a autovehiculului.
Astfel, orice automobil nou comercializat de la 1 Octombrie 2013 va avea inclus în prețul de achiziție o garanție de 5 ani sau 160.000 km, față de garanția de 3 ani sau 100.000 km oferită până la această dată.

De asemenea, Garanția Extinsă este disponibilă și pentru autovehiculele Honda rulate cu o vechime mai mică de 60 luni și un rulaj de până la 120.000 km.

Programul de Garanție Extinsă pentru autovehicule rulate cuprinde 2 oferte, Smart și Premium, ce oferă clienților existenți posibilitatea de a opta fie pentru acoperirea riscurilor de defecțiune la un preț redus, fie pentru un raport beneficii/preț foarte bun, pentru 12 sau 24 luni suplimentare.

Programul este disponibil în toată rețeaua de dealeri autorizați Honda din România, începând cu data mai sus menționată.

Campania de iarnă Honda
În perioada 1 Octombrie-31 Decembrie 2013, fiecare autovehicul Honda nou va fi comercializat cu un set de anvelope de iarnă cadou. O selecție riguroasă de anvelope premium a fost pregătită pentru această campanie, Bridgestone și Pirelli fiind mărcile selectate pentru a fi oferite clienților Honda.

Campania de anvelope cadou se va cumula cu campaniile de preț și cu Programul de Garanție Extinsă Honda, realizând un pachet de beneficii extrem de competitiv.

Alexandru Gușetoaia, Sales & After Sales Manager: ‘Conducerea și deținerea unui autovehicul Honda trebuie să fie o experiență cu adevărat excelentă, dar și complet lipsită de griji. Chiar dacă suntem recunoscuți pentru fiabilitatea și calitatea autovehiculelor noastre, dorim prin aceste noi acțiuni să le reconfirmăm clienților încrederea pe care o avem în produsele pe care le comercializăm, precum și experiența premium la care trebuie să se aștepte, de la Honda.

Sursa: Florin Nita, Business Planning Manager HONDA TRADING ROMANIA SRL 
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu știri auto, informații auto, documentații auto și multe altele, toate din nemărginitul univers auto! Haideți să îl descoperim împreună!

0 comentarii