Mladá Boleslav/Paris, 26 iulie 2011 – Sponsorizarea ŠKODA pentru ediţia din acest an a Turului Franţei, a fost un real succes. Pentru a opta oară, consecutiv, producătorul de automobile din Cehia s-a aflat printre sponsorii principali ai uneia dintre cele mai dure curse de ciclism care s-a încheiat duminică, pe Champs Elysées, în Paris. Cu o flotă de 300 de automobile şi multe evenimente conexe cursei, implicarea mărcii a fost şi mai extinsă decât până acum. Mai mult, ŠKODA a fost partenerul a nouă echipe profesioniste şi al echipei tehnice de asistenţă (Mavic). Punctul culminant al prezenţei ŠKODA la acest eveniment a avut loc duminică, atunci când Jürgen Stackmann, Membru al Comitetului de Directori al ŠKODA Auto, responsabil pentru Vânzări şi Marketing, i-a înmânat trofeul TdF lui Cadel Evans, câştigătorul Turului.

“Suntem mândri că am sprijinit, pentru al optulea an consecutiv acest eveniment sportiv fantastic,” a subliniat Stackmann. “Aceste trei săptămâni au fost cu adevărat fantastice, din toate privinţele. A fost una dintre cele mai captivante curse în jurul Franţei, de până acum, iar cicliştii au obţinut performanţe de vârf, pentru a demonstra de ce acest sport fascinează, în continuare, oamenii din întreaga lume. Pentru ŠKODA, acest Tur a fost, din nou, o ocazie excelentă de a fi văzută de miliarde de telespectatori. Implicarea noastră amplă în acest Tur a întărit prezenţa mărcii şi ne-a îmbunătăţit imaginea, la nivel mondial”.

300 de autovehicule care au acoperit întreg portofoliul ŠKODA, de la Fabia la Superb, au fost oferite organizatorilor Turului Franţei, pentru a fi utilizate de către directorii cursei, oaspeţii VIP şi presa venită din întreaga lume. Mai mult, ŠKODA a făcut parte din “caravana publicitară” care a avut, de asemenea, un rol important în ceremonia finală de pe Champs Elysées: trofeul, înmânat de către Jürgen Stackmann câştigătorului din acest an al Turului, ce a fost proiectat de Jozef Kabaň, designerul şef de la ŠKODA, alături de echipa sa, a fost produs manual de maeştrii sticlari din Cehia.

Împreună cu hocheiul pe gheaţă, ciclismul este unul dintre stâlpii de rezistenţă ai strategiei de sponsorizare a companiei ŠKODA. În afară de Tur, marca este implicată şi în evenimente precum Turul Italiei (Giro d' Italia) şi are rolul de partener în campionatele mondiale de ciclism desfăşurate pe asfalt. Având drept obiectiv popularizarea ciclismului în rândul fanilor acestui sport, ŠKODA sprijină diverse evenimente de ciclism destinate publicului general, cum ar fi Bike for Life în Republica Cehă şi Berlin Velothon în Germania.


Sursa: Skoda Romania
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu știri auto, informații auto, documentații auto și multe altele, toate din nemărginitul univers auto! Haideți să îl descoperim împreună!

0 comentarii