Stelian Gănţoi (pilot) şi Maria Dumitrache (copilot) au
adus primul loc pe podium pentru echipa Duster 4 x 4 Everyone, prezentă în
etapa de la Curtea de Argeş a Campionatului Naţional de Offroad (26-29 iulie).
Ei s-au clasat pe locul al treilea, iar al doilea echipaj Duster 4x4 Everyone
format din Mihai Adrian Petcu (pilot) şi Lucian Nistor (copilot), s-a clasat pe
locul al cincilea, la diferenţă foarte mică de punctaj faţă de ocupanţii
podiumului.
La clasa STANDARD au concurat în total 14 echipaje pe
trasee de 79 km în prima zi şi 75 km în cea de a doua. Din relatările celor de
la Duster 4x4 am aflat că prima zi a fost “de încălzire”, cu un traseu care nu
a solicitat prea mult maşina şi cu un roadbook ce nu le-a dat prea multe
emoţii. Lucrurile nu au stat la fel a doua zi, când organizatorii le-au
pregătit un traseu înnămolit şi un roadbook care a condus chiar la o rătăcire
în grup. Cel mai solicitant a fost trialul, când echipajul Stelian Gănţoi – Maria
Dumitrache a făcut tot posibilul pentru a-şi păstra poziţia în cursă.
Echipele beneficiază de susţinerea Grupului Renault în
România, dar au alături şi câţiva parteneri, printre care Bosch, WARN şi
Pick-up.ro (furnizori de accesorii off-road). Asistenţa tehnică a fost
asigurată de Cătălin Petrescu şi Ionuţ Hăbuc. Membrii Clubului Duster i-au
încurajat pe concurenţii Duster 4x4 Everyone.
Podiumul etapei de la Curtea de Argeş:
1. Caloianu Valentin (pilot) / Furtuna Costin (copilot) – Mitsubishi Pajero
2. Radu Serbanescu (pilot) / Vrabie Stefan (copilot) – Mitsubishi Pajero
3. Stelian Gantoi (pilot) / Maria Dumitrache (copilot) – Dacia Duster
1. Caloianu Valentin (pilot) / Furtuna Costin (copilot) – Mitsubishi Pajero
2. Radu Serbanescu (pilot) / Vrabie Stefan (copilot) – Mitsubishi Pajero
3. Stelian Gantoi (pilot) / Maria Dumitrache (copilot) – Dacia Duster
Sursa: Dacia Romania
0 comentarii