Opel ADAM
Premii obţinute în 2012: „Maşina anului” şi „Auto Trophy” pentru Ampera, „Volanul de aur” pentru Zafira Tourer şi „Auto Trophy” pentru ADAM.
Sportiv: Opel se implică în liga germană de fotbal şi în cursele auto.
Deschis: modelul decapotabil Cascada atletic, de dimensiuni medii urmează să fie lansat în primăvara.
Revoluţionar: Noi motoare turbo diesel/pe benzină şi sisteme infotainment în 2013.

Opel face senzaţie – producătorul auto din Rüsselsheim a dovedit acest lucru de mai multe ori în 2012, lansând o serie de produse noi care au obţinut peste 40 de premii naţionale şi internaţionale în Europa. Printre cele mai recente premii se numără: Auto Trophydecernat modelului Ampera – pentru a treia oară - şi noului autovehicul ADAM orientat spre lifestyle, precum şi Volanul de aur în clasa de monovolume, pentru modelul Opel Zafira Tourer. Aceste distincţii încununează lunga listă de premii obţinute de Opel în 2012, care a început cu „Maşina anului” pentru modelul electric Ampera în Europa, modelul fiind lansat în primăvară.

Pe lângă lansarea primului autovehicul electric adecvat pentru utilizarea zilnică, Opel a impresionat, de asemenea, prin lansarea noului SUVMokka subcompact şi a noii game Astra, ce include un sedan cu 4 uşi şi modelul Astra OPC de înaltă performanţă. Portofoliul Opel de autoturisme şi autovehicule comerciale uşoare este completat de noua generaţie Combo, cu marea sa varietate de modele. Anul viitor vor fi lansate, de asemenea, autovehiculul de oraş elegant, orientat spre lifestyle ADAM şi elegantul autovehiculul decapotabil de dimensiuni medii Cascada.

„Opel le oferă clienţilor exact ceea ce îşi doresc prin intermediul noilor produse, nivelului ridicat de confort şi sistemelor de asistenţă de ultimă generaţie, întâlnite de obicei la modelele din clasele superioare”, a declarat Thomas Sedran, membru al Consiliului de Administraţie Opel pentru Operaţiuni, Dezvoltarea afacerii şi Strategii Corporatiste, în urma reacţiilor pozitive atrase de modelele Opel în 2012 atât din partea clienţilor, cât şi din partea experţilor. Acesta a adăugat că „se va menţine ritmul rapid al lansărilor de noi modele şi tehnologii”. „Ceea ce înseamnă că anul viitor vom continua să răspundem diferitelor nevoi ale clienţilor, oferind cel mai actual, modern şi vast portofoliu de până în prezent.”

Tehnologii revoluţionare: modele Opel ecologice cu personalitate
La începutul anului 2012, viitorul autovehiculului a început să se contureze. Odată cu lansarea modelului Ampera, un autovehicul electric adecvat pentru utilizarea zilnică, Opel a introdus un segment nou în industria auto din Europa. Pentru prima dată, cei care conduc un autovehicul electric nu mai trebuie să îşi facă griji că vor rămâne în pană din cauza bateriei descărcate. Acest lucru este posibil datorită conceptului revoluţionar de propulsie al modelului Ampera, prin intermediul unui motor electric şi funcţiei de autonomie extinsă, de peste 500 de km, fără a fi nevoie de oprirea la o stație de alimentare.  Conceptul se bucură de un mare succes: la Salonul Auto de la Geneva, modelul Ampera a fost desemnat „cel mai popular autovehicul nou-venit în Europa” şi a câştigat prestigiosul premiul „Maşina Anului 2012”. Acesta a fost doar unul dintre cele aproape 30 de premii acordate modelului Ampera în Europa în 2012, pe măsură ce a devenit cel mai de succes autovehicul electric de pe piaţă.

La Geneva a avut loc, de asemenea, lansarea modelului Opel Mokka şi a puternicului Astra OPC. Cu o viteză maximă de 250 km/h şi un motor de 2 litri ce dezvoltă o putere de 206 kW/280 cp, versiunea de înaltă performanţă a modelului GTC Astra este cel mai rapid şi mai puternic model Astra de până în prezent.

Modelul Opel Mokka este o apariţie nouă în segmentul de SUV-uri subcompacte. Cu o lungime totală de 4,28 m, acesta se bucură de toate avantajele unui SUV clasic, de mari dimensiuni, într-o formă actualizată. De asemenea, modelul Mokka respectă promisiunea Opel de a îmbina un design atrăgător cu tehnologii inovatoare şi funcţii specifice clasei superioare. Printre acestea se numără tracţiunea integrală adaptivăşi ESP®Plus, cu sistemul de asistenţă la pornirea în rampă şi sistemul de control la deplasarea în pantă, şi a doua generaţie a camerei video frontale Opel Eye, cu sistemul de avertizare privind o coliziune frontală, sistemul îmbunătăţit de recunoaştere a indicatoarelor rutiere, avertizarea privind părăsirea benzii de rulare şi AFL+. Cea de-a doua generaţie a suportului de biciclete FlexFix disponibilă pentru modelul Mokka poate transporta până la trei biciclete şi chiar patru în cazul modelului Zafira Tourer.

Noul motor BiTurbo diesel dinamic şi cu consum redus de carburant, cu un concept de răcire inovator, reprezintă începutul unui nou capitol pentru gama Insignia. Peste 500.000 de unităţi Insignia au ieşit deja de pe linia de asamblare din Rüsselsheim. Această unitate de 2 litri dezvoltă o putere de 143 kW/195 cp şi generează un cuplu de 400 Nm şi, în cazul variantei sedan cu 4 uşi şi tracţiune pe puntea faţă, are un consum de numai 4,9 l/100 km (129 g de CO2/km). Astfel, Insignia 2.0 BiTurbo este unul dintre modelele cu cel mai redus consum de carburant din clasa medie. Printre caracteristicile principale ale motorului cu 4 cilindri şi sistem de injecţie common-rail se numără sistemul cu două turbocompresoare secvenţiale cu două stadii de supraalimentare, precum şi două intercoolere.

Vara aceasta, gama Astra îmbunătăţită a fost prezentată în premieră la Salonul Auto Internaţional de la Moscova, incluzând un nou model sedan, sisteme de asistenţă pe bază de senzori radar şi un design modern. A fost prima premieră mondială a unui autovehicul Opel pe piaţa cu creştere semnificativă din Rusia. De asemenea, motorul BiTurbo devine cea mai performantă unitate diesel din dotarea modelului Astra.

Cu ADAM, campionul individualizării, către un succes sportiv
În cel de-al 150-lea an de existenţă, marca din Rüsselsheim a revenit în liga germană de fotbal. Încă de la începutul sezonului, Opel a fost„Partenerul oficial premium” pentru următoarele cluburi din prima ligă germană: Bayer 04 Leverkusen, Fortuna Düsseldorf, Mainz 05 şi SC Freiburg, precum şi pentru campioana en-titre a Germaniei, Borussia Dortmund.

Opel se implică şi în cursele auto. În 2013, varianta Astra OPC modificată şi noul ADAM pentru raliuri vor demonstra cunoştinţele Opel în domeniul curselor auto. Modelul Astra OPC, de exemplu, va concura în cursa anuală de 24 de ore de la Nürburgring, iar modelul ADAM va participa la cursa europeană ADAC Opel Rallye Cup, creată în colaborare cu renumitul club auto german.

Cu o lungime mai mică de 3,70 m şi o lăţime de doar 1,72 m (fără oglinzi), Opel ADAM a fost atracţia principală cu ocazia lansării sale laSalonul Auto de la Paris din luna septembrie. Deschizătorul de drumuri urban se bucură de un potenţial de personalizare practic nelimitat, ce include o gamă largă de capitonaje stilate ale plafonului, lumini indirecte ce luminează consola centrală şi cleme ornamentale colorate pentru jante. Noul sistem infotainment IntelliLink, care integrează smartphone-ul proprietarului în autovehicul (Android şi Apple iOS) transformă modelul ADAM în autovehiculul de mici dimensiuni cu cea mai bună conexiune de pe piaţă. Anul viitor, sistemul va fi disponibil într-o formă adaptată şi pentru alte modele Opel.

Opel îşi actualizează şi portofoliul de sisteme de propulsie. Ca un prim pas, anul viitor va fi lansată o nouă gamă de motoare pe benzină de dimensiuni medii, cu turbocompresor şi injecţie directă de carburant. Aceasta va fi urmată de o nouă generaţie de motoare turbo-diesel de dimensiuni medii.

Modelul decapotabil Cascada atletic, de dimensiuni medii urmează să fie lansat în primăvara anului 2013
Modelul decapotabil Opel Cascada atletic, de dimensiuni medii este un autovehicul stilat şi rafinat cu 4 locuri, cu o siluetă elegantă şi alungită şi un acoperiş din material textil de înaltă calitate. Personajul principal din gama de sisteme de propulsie destinată modelului Cascada este motorul pe benzină 1.6 SIDI Turbo ECOTEC, cu o putere de 125 kW/170 cp. Acest prim-venit în noua gamă de motoare pe benzină de dimensiuni medii este proiectat pentru a îmbina un cuplu deosebit de uniform cu un consum de carburant redus considerabil. Urmând să fie lansat pe piaţă la începutul anului 2013,  modelul Cascada va îndeplini, pe întreaga durată a anului, visele celor pasionaţi de autovehicule decapotabile. 

Sursa: Opel Romania
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu stiri auto, informatii auto, documentatii auto si multe altele, toate din nemarginitul univers auto! Haideti sa il descoperim impreuna!

0 comentarii