Start Festiv Delta Rally
Raliul Deltei, primul macadam din Campionatul Național de Raliuri Dunlop 2013, se desfășoară în acest weekend în zona Tulcea – Babadag – Niculițel și numără 47 de echipaje la start.

Programată în ultimele zile ale lunii mai, ce-a de-a treia etapă a CNR Dunlop 2013 se va desfășura în acest sfârșit de săptămână pe macadamul tulcean și numără câte cinci probe speciale în fiecare din cele două zile de concurs.

Cu o distanță totală de 463,50 kilometri și cu un coeficient de 0,8, raliul tulcean a debutat oficial ieri cu prezentarea piloților în Piața Civică a orașului. Printre absențele notabile de la startul etapei se numără și Valentin Porcișteanu, pilotul BCR Leasing conservându-și forțele pentru etapele următoare ale campionatului.

François Delecour, Gergo Szabo sau Dan Gârtofan s-au aliniat la startul etapei încrezători atât în potențialul mare de spectacol al etapei, cât și în popriile forțe sportive de a ocupa un important loc pe podium și de a-și mări avantajul în clasamentul general la zi al CNR Dunlop 2013.

Startul pe prima probă specială a etapei se dă astăzi la orele 12.44. Pentru prima zi de concurs sunt programete probele speciale Telița și Cocoș, cu două treceri fiecare, urmând ca ziua să se încheie cu superspeciala de asflat din centrul orașului Tulcea. Pentru ziua de sâmbătă sunt programate etapele Babadag și Eoliene, cu câte două treceri fiecare, Raliul Deltei urmând să se încheie cu cea de-a doua superspecială de asfalt tulceană.

Delta Rally contează ca a treia etapă a CNR Dunlop 2013 și prima de macadam a sezonului.

Următoarea etapă a CNR Dunlop 2013 va avea loc la Cluj, în perioada 21-22 iunie a.c.

Sursa: Izabella Ghita, PR Managing Partner
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu stiri auto, informatii auto, documentatii auto si multe altele, toate din nemarginitul univers auto! Haideti sa il descoperim impreuna!

0 comentarii