Chiar dacă a avut din nou o serie de probleme tehnice, Sebastian Barbu și Răzvan Hulea au terminat în puncte Danube Delta Rally, etapa a treia din Campionatul Național de Raliuri, după o cursă spectaculoasă de recuperare în ziua a doua.

Sebastian Barbu si Răzvan Hulea Mitsubishi Lancer EVO X  Danube Delta Rally
Chiar dacă a avut din nou o serie de probleme tehnice, Sebastian Barbu și Răzvan Hulea au terminat în puncte Danube Delta Rally, etapa a treia din Campionatul Național de Raliuri, după o cursă spectaculoasă de recuperare în ziua a doua. 
 
Echipajul sibian, care concurează pentru Sibiu Racing Team, a avut un început de sezon dificil în Campionatul Național de Raliuri și a adunat doar șase puncte în primele două etape. Obiectivele pentru Danube Delta Rally, o etapă extrem de spectaculoasă pe macadam, erau o clasare în puncte și rezolvarea problemelor tehnice la modelul Mitsubishi Lancer EVO X.

Sebastian Barbu și Răzvan Hulea au început Danube Delta Rally cu două clasări în top șase la prima trecere pe specialele Telița și Cocoșu de vineri după masa. După plecarea din primul parc de service al zilei au apărut din nou probleme tehnice și asta s-a văzut pe ultimele trei speciale ale primei zile. “Motorul se oprea pur și simplu și asta ne-a scos complet din ritm. Sunt mulțumit însă că am reușit să ajungem în parcul de service și sper să putem rezolva aceste probleme”, a spus Sebastian Barbu, la finalul primei zile din Danube Delta Rally.

Sâmbătă au fost programate ultimele șase probe speciale și echipajul sibian era pregătit să înceapă cursa de recuperare. Sebastian Barbu și Răzvan Hulea au avut cel de-al treilea timp la prima trecere pe speciala Slava Rusă, al cincilea pe speciala Babadag, și din nou al treilea timp pe proba Eoliene. “Mașina merge mult mai bine și vom încerca să recuperăm căt mai mult pe ultimele trei probe”, a spus Sebastian Barbu.

Echipajul Sibiu Racing Team a terminat de două ori în top patru, iar pe ultima specială a avut al doilea timp, ceea ce i-a asigurat în final poziția a cincea în clasamentul general. “M-am simțit mult mai bine cu mașina în ziua a doua, dar din păcate problemele tehnice ne-au scos din ritm în prima parte. Nu am fost eficient, dar cred în schimb că am câștigat la capitolul spectaculozitate. Sper să reușim să rezolvăm o dată toate problemele tehnice și să parcurg un raliu complet la întreaga capacitate a mașinii”, a mai spus Sebastian Barbu, care ocupă poziția a șaptea în clasamentul general după etapa de la Tulcea.

Punctele obținute de Sebastian Barbu și Răzvan Hulea au ajutat echipa Sibiu Racing Team să termine, în premieră, pe locul secund la o etapă din Campionatul Național. Pentru pilotul sibian urmează acum o pauză mai lungă dedicată pregătirii specifice, următoarea etapă la care va concura fiind Transilvania Rally în perioada 17 – 18 iulie.  
 
Echipajul Sebastian Barbu / Răzvan Hulea este susținut în sezonul 2015 de partenerii: Colina Motorsport, Mobil 1 prin Star Lubricants, Pirelli, Loctite, Schuster & Co Ecologic, și Indsoft.

Sursa: Motor Heads Publishing
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu știri auto, informații auto, documentații auto și multe altele, toate din nemărginitul univers auto! Haideți să îl descoperim împreună!

0 comentarii