La jumătatea sezonului din Campionatul Național de Karting al României, organizat de Federația Română de Karting, lupta pentru titluri este extrem de echilibrată, iar în etapa de la Târgu Secuiesc s-a confirmat că la fiecare clasă nu există încă un favorit cert.

CN de Karting al Romaniei 2015
La jumătatea sezonului din Campionatul Național de Karting al României, organizat de Federația Română de Karting, lupta pentru titluri este extrem de echilibrată, iar în etapa de la Târgu Secuiesc s-a confirmat că la fiecare clasă nu există încă un favorit cert. 

Circuitul Skat Kart din Târgu Secuiesc a găzduit în acest weekend etapa a treia din Campionatul Național de Karting al României, organizat de Federația Română de Karting, una extrem de spectaculoasă și în care s-a confirmat că încă nu există un favorit cert la câștigarea titlurilor naționale.

Denisa Andreea Mureșan la clasa Promo BB, Mihai Șuteanu la clasa Pufo, Andrei Carcea la clasa Mini, Daniel Vasile la clasa KFJ și Viktor Ștefan la clasa KZ2 s-au impus în etapa a treia a sezonului desfășurată pe circuitul Skat Kart din Târgu Secuiec. Până acum, doar Mihai Șuteanu (Tomis Kart) la clasa Pufo și Daniel Vasile (Real Racing) la clasa KFJ au reușit să câștige două etape din actuala ediție a Campionatului Național de Karting al României.

La clasa Promo BB, dedicată copiilor între 5 și 7 ani, clasă susținută de Federația Română de Karting, care pune gratuit la dispoziția micilor piloți motoarele și anvelopele la fiecare cursă, s-a impus Denisa Andreea Mureșan (Real Racing), care a urcat pe locul secund la general cu un total de 75 de puncte. Luca Savu (Transkart Racing), aflat la primul sezon în karting, și-a păstrat poziția de lider la general, după ce a terminat etapa a treia pe locul secund. Podiumul clasei Promo BB a fost completat de Victor Roman (BRT), în timp ce Kiss David (CSSK), cel mai rapid pilot din calificări, a terminat pe locul 4.

La clasa Pufo, dedicată piloților cu vârste între 6 și 8 ani, Mihai Șuteanu (Tomis Kart) a fost cel mai rapid în calificări și s-a impus și în finală, iar Andrew Denis Boriceanu (CSSK) și Vlad Ceanga (Real Racing) au completat podiumul clasei. Vlad Ceanga rămâne lider la general, dar mai are un avans de doar 3 puncte (64 la 61) față de Mihai Șuteanu.

La clasa Mini, piloți cu vârsta între 9 și 12 ani, s-a păstrat în cursă ordinea din calificări. Andrei Carcea (BRT) a fost cel mai rapid în calificări și s-a impus și în cursă, fiind urmat de Rareș Cărbunaru (JMS Performance) și Matia Curuia (JMS Performance), aflat la primul podium la această clasă. Andrei Carcea este lider în clasamentul general cu 58 puncte, urmat de Rareș Cărbunaru cu 45 de puncte și David Șerban cu 36 de puncte.

La clasa KFJ, dedicată piloților cu vârste între 12 și 14 ani, cel mai rapid pilot din antrenamente și calificări a reușit să se impună și în finală. Daniel Vasile (Real Racing) a reușit să câștige etapa de la Târgu Secuiescu, fiind urmat de Nicholas Pascu (CSSK) și Alexander Prelea (JMS Performance).

La clasa KZ2 seniori (peste 15 ani) lupta pentru victorie s-a dat între Aldrin Opran (JMS Performance), Viktor Ștefan (CSSK) și Alexandar Stoev (CSSK). În final, Viktor Ștefan, cel mai rapid în calificări, și-a asigurat victoria, podiumul fiind completat de piloții Aldrin Opran și Alexandar Stoev. Aldrin Opran rămâne lider la general cu un total de 56 de puncte, urmat de Viktor Ștefan (37 p) și Andrea Raimondi (35 p).

Campionatul Național de Karting al României, organizat de Federația Română de Karting, va intra în pauza de vară, următoarea etapă fiind programată pe 5 -6 septembrie, tot pe circuitul Skat Kart din Târgu Secuiesc.

Pauza din această perioadă va fi exploatată la maximum pentru continuarea lucrărilor la circuitul de karting care se apropie din ce în ce mai mult de standardele unui circuit de nivel mondial. “Am avansat foarte mult cu lucrările și acordăm o atenție deosebită tuturor detaliilor pentru că la final vrem ca acest circuit să fie la același nivel cu circuitele de top din Europa. O mare parte din dotări sunt deja funcționale și vom lucra intens în această pauza pentru ca la începutul lunii septembrie să mai inaugurăm și alte facilități care să contribuie la dezvoltarea kartingului în România”, a spus Lucian Ștefan, președintele Federației Române de Karting.

Sursa: Motor Heads PR
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu stiri auto, informatii auto, documentatii auto si multe altele, toate din nemarginitul univers auto! Haideti sa il descoperim impreuna!

0 comentarii