După un drum lung pe autostradă, apare un moment de frică subită: un blocaj în trafic după următoarea curbă. Mai târziu, după ce ați ajuns la destinație, nu există niciun loc de parcare. În prezent, aceasta este o zi obișnuită la volan.

Modele de calcul pentru anul 2025 arată beneficiile conducerii auto conectate și asistate pentru Statele Unite, China și Germania.
260.000 de accidente evitate, o reducere cu 400.000 de tone a emisiilor CO2, câștiguri considerabile de timp.
Costuri mai mici cu 4,3 milioane Euro pentru materiale și daune cu 350.000 mai puține vătămări din accidente rutiere.
 

După un drum lung pe autostradă, apare un moment de frică subită: un blocaj în trafic după următoarea curbă. Mai târziu, după ce ați ajuns la destinație, nu există niciun loc de parcare. În prezent, aceasta este o zi obișnuită la volan. Dar, în mai puțin de zece ani, vor exista posibilități complet noi: condusul cu nivel foarte ridicat de automatizare va asigura călătoria relaxată pe autostradă, mașinile care rulează în față vor trimite avertismente complexe privind încetinirea traficului și propriul dumneavoastră vehicul va încetini înainte ca o situație periculoasă să apară. La finalul călătoriei, dispozitivele de navigație vor direcționa șoferul direct către o zonă cu locuri de parcare disponibile, sau mașina chiar își va găsi drumul prin parcare complet independent.

Odată cu conectarea mașinilor la internet, această viziune nu este de domeniul fantasticului, ci devine realitate. Studiul „Efectul Mașinii Conectate 2025” realizat de Bosch și firma de consultanță Prognos a investigat mai atent ce va însemna această tendință în special pentru Statele Unite, Germania și oraşele principale din China. Rezultatul: sistemele de siguranță și funcțiile bazate pe cloud pot preveni aproximativ 260.000 de accidente cu vătămare corporală, pot reduce cu 390.000 de tone emisiile de CO2 și oferă șoferilor multe ore libere pentru alte activități. „Mobilitatea conectată va însemna mai puține accidente, consum mai mic de carburant, mai puțin stres”, spune Dr. Dirk Hoheisel, membru al Consiliului de Administrație al Bosch, sumarizând rezultatele modelului de calcul. 

Sistemele cunoscute de asistenţă și de siguranță vor deveni surse de date
„Eroii necunoscuți ai revoluției conectate sunt sistemele de asistență și confort, cu care suntem deja adesea familiarizaţi”, spune Hoheisel. Conform modelelor de calcul, Programul de Stabilitate Electronică (Electronic Stability Program - ESP), de exemplu, va fi disponibil la peste 90% dintre toate vehiculele din cele trei țări vizate de studiu până în 2025, cu frânare de urgență automată pe bază de senzor și asistență la schimbarea benzii la peste 40% din flota de mașini. De asemenea, sistemele pentru mai mult confort și conectivitate vor fi găsite în majoritatea mașinilor: în 2025, telefoanele inteligente vor fi integrate în sistemul de infotisment din aproape fiecare a doua mașină.

Numărul tot mai mare de astfel de sisteme și conexiunea tot mai mare la internet fac ca valoarea acestora să însemne mai mult decât suma părților lor - pentru toți cei implicați. Senzorii ESP vor raporta secțiunile următoare de drum înghețat, camerele vor colecta date despre restricțiile de viteză și ceață, funcții precum soluțiile de parcare bazate pe internet și avertizările de drum greșit pentru șofer în timp aproape real, vor fi utilizate la scară largă. 

Constatări individuale din studiul „Efectul Mașinii Conectate 2025”
„Studiul nostru arată că efectele conectivității vor avea un impact perceptibil asupra fiecărui șofer în 2025,” spune Hoheisel. Pentru studiu, Bosch și Prognos au produs calcule pentru Statele Unite, China și Germania. Iată o selecție de constatări individuale:

• Peste 260.000 de accidente implicând vătămări corporale (SUA: 210.000, China: 20.000, Germania: 30.000) vor fi evitate anual - la fel de multe accidente câte se produc în doi ani în capitala Germaniei, Berlin.
• Cu 350.000 mai puțini oameni răniți în accidente rutiere – similar cu 12 ani fără accidentări rutiere în Los Angeles. Doar în SUA vor fi cu 290.000 mai puține accidente (China: 25.000, Germania: 37.000).
• Aproximativ 11.000 de oameni ar putea fi salvați prin sisteme de asistență conectate, dintre care 4.000 în SUA (China: 7.000, Germania: 300).
• Până la 4,3 miliarde Euro în costuri ale materialelor și daune vor fi economisite prin sistemele de asistență conectate. Această sumă este dublă față de suma cheltuită de guvernul chinez în 2016 pentru a îmbunătăți calitatea aerului în Beijing. Aceste sume reprezintă economisiri considerabile pentru companiile de asigurări, păstrând puțin mai mulți bani în portofelul fiecărui proprietar individual de vehicule. Dintre cele 3,6 miliarde euro care pot fi atribuite economisirii din SUA (China: 380 milioane Euro, Germania: 450 milioane Euro), numai integrarea telefoanelor inteligente va contribui cu aproape 610 milioane euro.
• Aproape 400.000 tone de CO2 vor fi reduse datorită funcțiilor de mobilitate conectată – la fel de mult cât poate procesa parcul național Pădurea Neagră din Germania, în trei ani. Concepte ca parcarea comunitară și managementul activ al lotului de locuri de parcare vor reduce traficul din parcări cu până la 380 milioane km, în timp ce condusul cu nivel foarte ridicat de automatizare economisește carburant suplimentar.
• Aproximativ 70 milioane de ore de condus vor fi eliminate prin funcțiile de parcare conectată în SUA, China și Germania. Acest număr înseamnă la fel de multe ore câte lucrează 40.000 de angajați într-un an.
• 31 ore de timp liber pe autostradă: cetățenii SUA petrec 43 ore pe an pe autostrăzile interstatale (China: 26 ore pe drumurile expres, Germania: 39,5 ore pe autostrăzi). Condusul cu nivel foarte ridicat de automatizare și conexiunea la internet simultană vor elibera aproximativ 80% din timpul petrecut la volan, care poate fi folosit în alt scop decât condusul: citit, email-uri, conferințe video, filme, de exemplu. Șoferii care circulă frecvent și ajung la 40.000 km de condus pe an ar putea beneficia de 95 de ore în plus de productivitate în timpul călătoriilor lor. 

Bosch este promotorul mobilității conectate
Aproape nicio altă companie nu susține mobilitatea conectată atât de mult ca Bosch. Compania de tehnologii și servicii dezvoltă tehnologiile de conectare, senzorii și soluțiile cloud necesare. Totodată, portofoliul său se extinde la o varietate de servicii diferite prin afișaje intuitive și concepte de operare. 

Metodologie investigativă
Bosch și Prognos au evaluat un total de unsprezece tehnologii pentru transportul privat al pasagerilor, în special dispersia și impactul lor până în 2025 în SUA, Germania și China. „În modelele de calcul, am simulat viteza la care noile tehnologii ar fi adoptate în flota de vehicule”, explică expertul în mobilitate al Prognos, Stephan Kritzinger. Modelul este bazat pe statistici internaționale privind inventare de vehicule, date despre accidente și cercetări actuale, precum și estimări ale Bosch și Prognos.

Din 1959, Prognos a oferit consultanță factorilor decizionali din întreaga Europă din politică, afaceri și societate, cu privire la întrebări despre viitor. Ancorați în analize neutre și previziuni bine documentate, experții din Basel, Berlin, Bremen, Bruxelles, Düsseldorf, Freiburg, Munich și Stuttgart dezvoltă baze decizionale practice și strategii viitoare pentru companii, autorități contractante și organizații internaționale. 

Sursa: Bosch Romania
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu știri auto, informații auto, documentații auto și multe altele, toate din nemărginitul univers auto! Haideți să îl descoperim împreună!

0 comentarii