Lansarea campaniei TV globală pentru noul MINI în care apare Spike, buldogul englezesc.

Buldogul revine - noul MINI apare curand
Lansarea campaniei TV globală pentru noul MINI în care apare Spike, buldogul englezesc.

Peste doar câteva săptămâni, producţia noului MINI începe la uzina din Oxford (Anglia) şi acesta va fi prezentat la 18 noiembrie, în punctul central al mărcii. Concomitent va începe şi campania de lansare, concentrată şi de această dată în jurul unor spoturi TV cu o producţie elaborată. Poveşti palpitante prezintă plăcerea unică a condusului pe care o oferă brandul, precum şi conexiunea emoţională puternică stabilită între conducători şi automobilele MINI. Un personaj familiar va apărea alături de noul MINI: buldogul englezesc Spike.

Prin campania de lansare pe piaţă pentru noul MINI, constructorul britanic de automobile mici continuă tradiţia unor apariţii amuzante şi neconvenţionale pe o multitudine de canale de comunicare. Noua reclamă TV a fost concepută de agenţia de creaţie BSSP din San Francisco, iar implementarea a fost realizată de departamentul brand communication MINI şi de Sterntag, compania de producţie video din Hamburg. Cu multă personalitate, aceasta transmite pasiunea pentru plăcerea condusului, tehnologia inovatoare şi sentimentul de ieşire din tipare pe care doar MINI le poate oferi.

La prima sa călătorie cu noul MINI, buldogul Spike descoperă şi apreciază toate punctele forte ale celui mai noul membru al gamei de automobile britanice. Din moment ce micuţii au devenit foarte buni prieteni, indiferent de specie, Spike este solicitat să apere MINI de avansurile primite din partea unui exemplar Mare Danez. Deşi a fost sceptic în prima fază, el se ataşează - până la finalul călătoriei - de modelul MINI al stăpânului său şi dovedeşte acest lucru în stilul său caracteristic.

Având lungimi şi finaluri diferite, reclama a fost filmată într-un studio de la Hollywood şi pe străzile din centrul Los Angeles. Fiecare cadru a fost repetat meticulos pe durata a patru zile, cu un efort logistic deosebit, specific producţiilor de la Hollywood. Cu o echipă de peste 120 de persoane, MINI a beneficiat şi de ajutorul unei echipe de specialişti canini. În afara autorităţilor de control şi supraveghere, au fost prezenţi un veterinar şi un specialist în machiaj, care au avut grijă ca eroul patruped să fie mereu în formă bună şi să se prezinte perfect.

MINI şi buldogul englezesc sunt prieteni vechi: un exemplar canin a apărut în cea mai recentă reclamă de brand MINI, care a promovat sloganul "NOT NORMAL". În plus, colecţia MINI nu ar fi completă fără un buldog: versiunea de pluş a animalului este unul dintre cele mai populare produse lifestyle MINI. Pe lângă faptul că este prezent pe perne, legendarul buldog apare şi pe stickuri USB, brelocuri şi huse pentru smartphone.

Prezentarea oficială a noului MINI va avea loc la 18 noiembrie 2013 - când se împlinesc 107 ani de la naşterea lui Sir Alec Issigonis, cel care, acum mai bine de 50 de ani, a pornit revoluţia în producţia automobilelor cu primul model Mini din istorie. Premiera mondială va fi organizată simultan la Londra şi la uzina MINI din Oxford, unde este produs noul model. În aceeaşi săptămână va avea loc şi premiera noului MINI la un salon auto, fiind prezentat aproape simultan la Los Angeles (California) şi Tokyo (Japonia). În plus, maşina va fi prezentată oficial şi la Shanghai (China). Noul MINI va fi lansat pe piaţă în primul trimestru 2014.

Sursa: MINI Romania
Distribuie:
AUTOVITAL

AUTOVITAL

Autovital.ro este un blog auto cu stiri auto, informatii auto, documentatii auto si multe altele, toate din nemarginitul univers auto! Haideti sa il descoperim impreuna!

0 comentarii